Băsescu: Raportul MCV ar fi permis intrarea în Schengen dacă nu apărea partea nouă

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat la România TV că raportul pe MCV al Comisiei Europene este unul bun în ceea ce priveşte progresele din domeniul justiţiei, iar, dacă nu ar fi apărut noua parte legată de problemele de funcţionare a statului de drept, raportul ar fi permis aderarea României la Schengen.
Romania TV
17 iul. 2012, 20:58
Băsescu: Raportul MCV ar fi permis intrarea în Schengen dacă nu apărea partea nouă

„Raportul pe MCV este bun, ne-ar fi permis intrarea în Schengen. Vă rog să mă credeţi că a fost unul dintre obiectivele majore. Nu amestecaţi ce au făcut oamenii aceştia în trei zile cu munca de cinci ani. Şi atunci tratează acea problemă separat cu exprimarea speranţei că problema de restabilire a funcţionalităţii statului de drept se va face. Este un lucru extrem de important, pentru că m-aş fi simţit rău eu dacă toată munca aceasta de cinci ani a justiţiei, nu a mea, nu ar fi fost recunoscută. Nu putem spune că mai avem aceeaşi justiţie ca la intrarea în UE, în 2007. Justiţia a început să arate altfel, să mişte altfel, să chestioneze altfel dosarele şi a fost nedrept să fie o amestecătură. Ponta şi Antonescu, ei au creat această nouă parte a raportului legată de funcţionarea statului de drept pe care noi nu o aveam. Nimeni nu punea sub îndoială criteriile de la Copenhaga în ceea ce priveşte absorbţia lor în funcţionarea statului român”, a declarat Băsescu, marţi seară, la România TV.

De asemenea, Băsescu a precizat că a încercat în discuţiile sale cu unii liderii europeni amânarea prezentării raportului MCV după finalizarea referendumului din 29 iulie. „Am încercat o variantă în care să discutăm despre amânarea oricărei decizii neplăcute, inclusiv legată de MCV, până la terminarea referendumului”, a spus Băsescu.

Preşedintele suspendat i-a acuzat pe Victor Ponta şi interimar Crin Antonescu că au împins cu 10 ani în urmă funcţionarea statului de drept în România. „Am auzit spunându-se că şi alţii au făcut abuzuri. Pot să vă garantez că nici guvernul Năstase, nici guvernul Boc, nici guvernul Văcăroiu nu au făcut ce au făcut oamenii aceştia. Deci toţi s-au oprit în faţa regulamentelor Parlamentului, a prevederilor constituţionale”, a mai argumentat Băsescu.

Comisia Europeană recomandă ca Guvernul şi instituţiile cheie din România să îşi demonstreze angajamentul faţă de pietrele de temelie indispensabile ale statului de drept şi independenţei justiţiei, printr-o serie de „paşi urgenţi”.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Când vor avea loc alegerile prezidențiale din 2025. A fost stabilit noul calendar
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Acesta este cel mai vechi drum din Europa. Este considerat o minune preistorică
Capital.ro
Dispar banii cash! Politica fără numerar. Avertisment pentru cei cu bani la saltea
Playtech.ro
Ce sărbătoare este pe 29 decembrie. Puțini credincioși își amintesc de masacrul celor 14.000 de prunci
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Vladimir Putin va avea soarta lui Bashar al-Assad în 2025, spune liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”
wowbiz.ro
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia zi de Crăciun. Cum a arătat mireasa în ziua cea mare și cine le-a fost alături la evenimentul important?
Spynews
Cuza de la Noaptea Târziu, surprins în ipostaze romantice cu iubita lui! Cum a apărut alături de Alexandra | FOTO
Spynews
Cea mai dureroasă imagine după accidentul de pe Drumul Morții din Suceava! Ce a rămas în urmă, după ce Constantin, Teodora și fiica lor au murit | FOTO
Evz.ro
Vârsta la care poți ieși la pensie. Calculele sunt simple
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
kanald.ro
O femeie a fost strivită de propria mașină, în Mureș! Cum s-a produs întreaga tragedie
Cancan.ro
S-a facut PRAF si a cazut pe jos! Vedeta de la noi s-a facut de rusine, in fata tuturor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Ordin UE pentru toate telefoanele mobile. Lege nouă din 28 decembrie. România aplică regula urgent
StirileBZI
Modificări importante la pensii din ianuarie 2025! Sunt vizați românii care au muncit în Germania
Prosport.ro
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat: "Ferească Dumnezeu! Nu trebuia"
substantial.ro
Atacuri cibernetice DDoS asupra site-urilor Ministerului Afacerilor Externe și aeroporturilor din Milano
MediaFlux
Se dau AMENZI pentru CEI care STAU LA BLOC. Gestul BANAL, dar INTERZIS!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alexandru cel Mare: descoperirea câmpului de luptă de la Granicus – cum a început cucerirea Imperiului Persan