Preşedintele Traian Băsescu şi-a început mesajul adresat în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului cu solicitarea adresată opoziţiei de a reveni în Legislativ.
„Aici e locul de dezbatere a problemelor politice şi a celor administrative care ţin de Parlamentul României (…) Dacă avem un garant real al democraţiei în România, acesta este Parlamentul. Oricât l-am critica, în situaţii de derapaj el vine şi le corectează (…) Nu este cea mai bunã soluţie să subminezi cea mai importantã instituţie a statului român”, a spus preşedintele.
El a arătat că regretă „în modul cel mai sincer” că Opoziţia lipseşte miercuri din Parlament, la fel ca la toate discursurile sale.