Băsescu: Se plânge Ponta că-i trimit legile înapoi. Sunt foarte proaste

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că trimite înapoi legile lui Ponta întrucât acestea sunt foarte proaste. De asemenea, el s-a referit la proiectul de lege privind parteneriatul public – privat, unde sunt multe neclarităţi.
Filip Stan
14 ian. 2014, 17:30
Băsescu: Se plânge Ponta că-i trimit legile înapoi. Sunt foarte proaste

Una din neclarităţi se referă la reatribuirea unor contracte în cazul în care cel care a câştigat iniţial nu-şi îndeplineşte îndatoririle.

„Se plânge Victor Ponta că-i trimit legile înapoi. Sunt foarte proaste, de asta. Sunt multe care sunt neclare, nu au normele de aplicare. De asemenea, la proiectul de lege privind parteneriatul public – privat sunt multe neclarităţi. Una din neclarităţi se referă la reatribuirea unor contracte în cazul în care cel care a câştigat iniţail nu-şi îndeplineşte îndatoririle. Iar marea neclaritate e că reatribuirea se face fără o nouă licitaţie. Altfel spus, câştigă o firmă o licitaţie, nu-şi îndeplineşte îndatoririle şi i se ia contractul. Iar contractul se încredinţează direct a doua oară, fără licitaţie. N-o să vină nimeni la astfel de licitaţii, dacă există asemenea neclarităţi, dacă va putea pierde contractele astfel, dacă contractul se reatribuie discreţionar. Nu pot să spun că nu pot exista situaţii de forţă majoră, se dărâmă un iaz. Atunci da, pot exista astfel de încredinţări. Dar descrie-mi situaţiile, cu aceste neclarităţi nu se poate merge, nu va veni nimeni la astfel de licitaţii”, a spus şeful statului.

VEZI SI:

Băsescu: Vedem toţi că a fost o minciună că benzina se va ieftini de la 1 ianuarie. Dimpotrivă, s-a scumpit

 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
Playtech.ro
Scandal uriaș între Liviu Dragnea și Mihai Găinușă. Prezentatorul TV a fost concediat, politicianul nu s-a mai abţinut
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Dispozitivele medicale din China, un pericol
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Dana Roba, un nou derapaj taxat dur. Și-a vopsit cele două fetițe. Cum arată micuțele machiate profesional
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
România își reafirmă susținerea față de Ucraina, la trei ani de conflict
MediaFlux
Incredibila REACȚIE a lui TRAIAN BĂSESCU când a văzut doi CERȘETORI pe stradă! FABULOS cum a reacționat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!