Băsescu: SMURD nu a fost creat de un om. Sistemul a fost creat cu banii românilor

Preşedintele Traian Băsescu a făcut primele declaraţii de presă, după demisia lui Raed Arafat de la Ministerul Sănătăţii. Şeful statului a declarat că există interese gigantice pentru neadoptarea Legii sănătăţii. A refuzat să dea nume, dar a precizat că este vorba de cei prin mânile cărora trec "milioane" fără ca aceşti bani să se regăsească în modernizarea sistemului.
Romania TV
11 ian. 2012, 13:25
Băsescu: SMURD nu a fost creat de un om. Sistemul a fost creat cu banii românilor

Preşedintele a mai spus că a avut o discuţie telefonică cu Raed Arafat, dar nu doreşte să continue polemica.

Băsescu a adăugat că un raport al fostului subsecretar de stat, pe tema Legii sănătăţii, nu a ajuns la el, dar ştie cu siguranţă că a fost trimis către ministrul Sănătăţii „în seara” în care a intervenit telefonic la un post de televiziune. „Dar la Cotroceni nu a ajuns”, a spus el.

„Am avut o discuţie telefonică. Nu doresc să continuu această polemică. Pur şi simplu nu mă interesează”, a spus preşedintele, întrebat dacă a discutat cu Raed Arafat.

Preşedintele a adăugat că obiectivul său este reformarea sistemului de sănătate.

„Dacă există un raport trimis la Cotroceni, cu siguranţă are un număr de înregistrare. Aici nu se poate mişca nicio hârtie fără număr de înregistrare”, a spus preşedintele.

Şeful statului nu a scăpat ocazia de a-şi regla conturile cu Raed Arafat, considerat creatorul SMURD.

Băsescu a arătat că SMURD nu a fost creat de un om şi că statul a făcut eforturi uriaşe pentru acest sistem, iar abordarea din ultimele zile i se pare „deplasată”.

SMURD nu a fost creat de un om. Statul român a făcut eforturi uriaşe pentru dotarea SMURD şi a Ambulanţei„, a spus Băsescu.

El a adăugat că acest sistem a fost creat „cu banii românilor”, care au fost plătiţi sau urmează să fie plătiţi.

Băsescu a mai spus că „nu a venit niciun personaj din ţara asta cu banii în buzunar”, sistemul fiind creat de statul român.

Pe de altă parte, Băsescu a  precizat că trebuie rezolvată problema monopolului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care este „un dezastru” din punctul de vedere al cheltuielilor.

Şeful statului a criticat, de asemenea, „politizarea” sistemului medical, „ineficienţa” administrativă şi „corupţia” din sistem.

Traian Băsescu a spus că toate aceste probleme trebuie rezolvate pentru a clarifica şi problema subfinanţării sistemului de sănătate, în pofida faptului că bugetul alocat acestuia a crescut de la un miliard de euro, în 2000, la 5 miliarde de euro, în 2011.

„Sistemul de sănătate trebuie depolitizat cât mai curând”, a subliniat şeful statului.

Iată principalele declaraţii ale preşedintelui Băsescu:

Pentru fiecare dintre dvs., am un cadou la început de an, capitolul cu serviciul de urgenţă din noua Lege a sănătăţii. Îl rog pe Valeriu să-l distribuie poate îl duceţi şi în redacţii. Acolo nu veţi găsi nicio referire la privatizarea ambulanţei de stat sau a SMURD-ului.

Introducerea răutăcioasă a fost deja făcută. Ca atare, putem continua. Proiectul va fi pus şi pe site-ul preşedinţiei, alături de raportul comisiei prezidenţiale pentru sănătate.

A existat o comisie prezidenţială, formată din specialişti neutri, dar de mare prestigiu. Preşedintele comisiei a fost rugat să transfere într-un proiect ceea ce s-a constatat în raportul de diagnosticv al sistemului de sănătate. În calitate de preşedinte al comisiei a fost profesorul Cristian Vlădescu, unul din marii specialişti pe medicină administrativă.

A fost un efort de patru ani ca această lege să poată fi lansată în dezbatere publică.

SMURD-ul este parte a ISU. Sunt cei cu descarcerarea şi cei cu salvările SMURD care toţi sunt pompieri. Nu discutăm de vreo unitate a Ministerului Sănătăţii. Vorbim de o unitate militarizată. Cine poate gândi privatizarea coloneilor, subofiţerilor de pompieri?

Sunt interese gigantice în neadoptarea unei noi legi a sănătăţii.

Pompierii de pe salvările SMURD iau şi un medic de la ambulanţă când situaţia o impune. Sunt aceeaşi pompieri pe maşinile de stins incendii şi cei de pe salvări, în general, nu în totalitate.

Structurile militarizate nu se pot privatiza în România. Serviciile de salvare nu intenţionează să le privatizeze nimeni, dar noua lege deschide o portiţă către administraţiile locale ceea ce mie mi se pare în regulă.

Să poată contribui şi ele la promptitudinea servicului de ambulanţă. Este o difeirenţă întrre localităţile mari şi ceea ce se întâmplă la sate. De aceea deschiderea posibilităţii ca primăriile şi CJ să fie parte a servicului de ambulanţă nu face nimic rău.

Am convingerea că autorităţile locale îşi vor schimba puţin priorităţile de cheltuieli şi vor cumpăra ambulanţe pe care le vor pune în comune.

Ideea principală este îndreptată cître posibilitatea ca CJ să poziţioneze ambulanţe poziţionate direct în mediul rural.

Vă rog să vă întrebaţi câte vieţi se pierd în mediul rural datortiă întârzierilor.

SMURD nu a fost creat de un singur om. Statul român a făcut eforturi uriaşe. Sistemul a fost creat cu banii românilor. Nu a venit niciun personaj din ţară cu banii în buzunar. Sistemul este unul creat de statul român care poate fi condus de un om sau de altul, dar este pentru cetăţeni pentru a-i ajuta când le este greu. De aceea, abordarea publică din ultimele zile mi se pare deplasată.

Mie mi s-a părut imorală discuţia cine ia banii: statul sau ambulanţa privată? Dar nu am auzit să se spună că banii trebuie să ajungă la primul care ajunge la accident.

Dacă vor veni şi alţii şi vor avea idei mai bune sunt bineveniţi.

Raportul şi realitatea sistemului de sănătate ne arată că principalele probleme sunt monopolul CNAS care este un dezastru din punct de vedere al eficienţiei. Al doilea neajuns  este politizarea sistemului sanitar, apoi ineficienţa, corupţia şi de-abia al cincilea este subfinanţarea.

Sistemul nu a progresat din 2000 deşi s-au introdus în el de cinci ori mai mulţi bani.

Sentimentul general în ceea ce priveşte securitatea sanitară a cetăţeanului este îndoielnic şi toată lumea critică sistemul, pe bună dreptate.  Spre regretul meu, deşi am insistat ca proiectul legii să fie pus pe site din octombrie, politic nu s-a reuşit decât în decembrie.

Am observat din toată zbaterea legată de sistemul de sănătate că s-a adaptat la a consuma sume tot mai mari fără a deveni mai performant. Dezbaterea trebuie dusă la fondul ei, la perspectiva de trasnformare a unor spitale în societăţi comerciale sau fundaţii, de înlocuirea CNAS cu asigurători privaţi, trebuie dusă în zona administraţiei locale care dobândeşte libertăţei majore de a angaja medici şi echipe specializate.

Intervenţia mea publică a fost atunci când am considerat că s-a depăşit orice limită a dezinformării.

Există două SMURD-uri în România: unul al statului, condus de un colonel şi al doilea o fundaţie cu sediul Târgu Mureş, care face ce vrea cu banii ei.

NImeni nu va putea face un servicuu de ugenţă separat de cel al statului. Cine va fi autorizat nu poate lucra decât prin 112, prin STS ce asigură comunicaţiile în acest sistem.

Eu însumi am probleme să înţeleg toate mecanismele aşa cum au fost propuse dar vreau să trag un semnal de alarmă, că trebuie să dicutăm plecând de la diagnosticul sistemului de sănătate.

Citiţi cele patru pagini din lege pentru că altfel va fi suficientă delaţiune, suficientă dezinformare.

Vom continua să investim sume foarte mari în serviciul de urgenţă

Din dezbaterea publică pot apărea idei bune, dacă ea va fi depolitizată şi privită din punct de vedere tehnic.

Nu spun că somităţile care au lucrt la acest proiect de lege nu au şi omis unele lucruri, dar am convingerea că o dezbatere onestă ne poate duce către o soluţie mai bună

Nu trebuie să fie luată ca o ameninţare, dar nu aş vrea să se repete experienţa de la Legea educaţiei, care a fost superpolitizată ceea ce a împins guvernul să-şi asume răspunderea. Vreau să cred că am învăţat din aceste erori.

Sunt oameni orchestră în televiziuni, se mai împopoţonează cu titluri de dom’ profesor.

Faptul că s-au preluat idei din experineţa unor ţări care au reuşit mai bine decât noi să satisfacă exigenţele populaţiei este un lucru bun

Nu consideraţi că am devenit primul doctor al ţării, dar vreau ca sistemul să fie reformat.

Cine spune că sistemul trebuie creat într-un an? Trebuie să ai legea-cadru şi pe urmă se va dezvolta o legislaţie secundară, iar transformările nu pot fi făcute peste noapte. În această lege se spune că niciun cetăţean al României nu poate fi refuzat la asigurare.

Toţi cei printre degetele cărora li se scurg miliardele printre degete prin adoptarea legii sunt împotriva ei. Un asigurator privat nu va mai fi de acord să ţii un om în spitale 14 zile pentru nişte analize. Unul privat îi spune medicului că internarea e de 48 de ore după o operaţie de apendicită.

Am avut o discuţie telefonică cu domnul doctor. Nu aş vrea să continui polemica, nu mă interesează. pe mine mă interesează ca sistemul de sănătate să evolueze pozitiv. Dacă a trimis vreun raport la Cotroceni, îl poate face public, dar eu nu am văzut un raport. Ştiu sigur că raportul către ministrul Sănătăţii a fost trimis în seara în care am intervenit telefonic.

Un preşedinte de consiliu judeţean care este ales uninominal trebuie să arate că-i pasă de cetăţenii din judeţ. Dacă aş fipreşedinte de CJ aş cumpăra câteva ambulanţe în comunele îndepărtate de reşedinţa de judeţ. În momentul de faţă, primarii nu au voie să cumpere ambulanţe. Cel mai important este să vrei să salvezi viaţa, nu a cui e ambulanţa.

De ce nu mă întreaţi ce am discutat cu nevasta? Eu am discutat în birou la mine. Nu vă întreb ce discutaţi dv. în redacţie.

Vreau să cred că măcar Legea sănătăţii am putea să o dezbatem în februairie, iar înainte de vacanţa de vară să o avem adoptată. Nu-mi doresc o asumare a răspunderii, nu pentru că am dubii în privinţa calităţii legii, ci pentru că aş vrea ca toţi românii să-i ştie conţinutul.

Legea lasă loc sectorului privat în zone care până acum erau doar ale statului, erau tabu. Vor fi mulţi care vor dori o asigurare mai mare decât pachetul minim. Dacă avem mai mulţi asiguratori, vor fi mai mulţi români care vor dori să o facă.

Abordarea asta va aduce mai mulţi bani în sistem şi va introduce mediul privat în gestionarea banilor pentru că statul s-a dovedit incapabil să o facă.

Statul nu se poate deroba de responsabilitatea pentru sănătatea publică şi este acuzat pe bună dreptate de slaba calitate a sistemului pentru că doar el este jucător. Când va fi şi sistemul privat, vom fi responsabili financiar împreună.

CNAS  nu reuşeşte să urmărească ce se întâmplă cu medicamentele şi banii din spitale. Sistemul de stat nu urmăreşte corect banii. Este clar că este o problemă de sistem, nu de oameni. Avem 42 de case de asigurări judeţene care nu controlează cum se cheltuiesc banii.

O casă privată nu va tolera o internare de două săptămâni pentru o operaţie de amigdalită.

Acum se drenează sume uriaşe din sistemul de sănătate şi nu ştim unde sunt.

Aşa cum merge, nu mai merge.

 

 

 

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Românii care vor avea mai mulți bani în 2025. Legea a trecut de Parlament
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu dă lovitura. Răsturnare de situație după alegerea Guvernului: Vă garantez că veţi regreta
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Germania în căutare de răspunsuri după atacul cu mașina de la târgul de Crăciun din Magdeburg
MediaFlux
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Marea demolare de pe drumul spre Sinaia: 500 de case-monument dispar. Imobile „despăgubite” cu sume derizorii