Băsescu trimite CCR o sesizare de neconstituţionalitate a Legii privind Statutul parlamentarilor

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială, în sesizare preşedintele solicită să se constate că „dispoziţiile Articolului I pct. 18 [referitoare la modificarea Articolului 24] şi ale Articolului I pct. 19 [referitoare la introducerea Articolului 24²] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor au fost adoptate cu nerespectarea prevederilor Articolului 1 Alin. (4), Articolului 124 Alin. (2) şi Articolului 126 Alin. (1) din Constituţia României, republicată”.

În document se arată că „prevederile Articolului I pct. 18 [referitoare la modificarea Articolului 24] şi ale Articolului I pct. 19 [referitoare la introducerea Articolului 24²] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, transmisă Președintelui României spre promulgare, sunt neconstituţionale deoarece contravin dispoziţiilor Articolului 1 Alin. (4) din Constituţia României, republicată, potrivit cărora «Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale», dispoziţiilor Articolului 124 Alin. (2) din Constituţia României, republicată, conform cărora «Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi», precum şi dispoziţiilor Articolului 126 Alin. (1) din Constituţia României, republicată, ce prevăd că «Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege», potrivit Mediafax”.

Potrivit sesizării, „articolul I al legii aflate la promulgare, la pct. 18 prevede că Articolul 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor va avea următorul cuprins: «(1) Cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului se adresează de către ministrul Justiţiei preşedintelui Camerei din care deputatul sau senatorul face parte pentru a fi supusă aprobării plenului Camerei respective, în temeiul Articolului 72 din Constituţia României, republicată. Cererea trebuie să conţină indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei. (2) Preşedintele Camerei din care face parte deputatul sau senatorul aduce, de îndată, cererea la cunoştinţa Biroului permanent, care o trimite Comisiei care are în competenţă analizarea situaţiilor privind imunitatea pentru a întocmi un raport în termen de cel mult 3 zile. Raportul Comisiei va face referiri punctuale la motivele concrete, legale şi temeinice invocate. Raportul Comisiei se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi. (…)». Totodată, potrivit Articolului I al legii aflate la promulgare, la pct. 19, se prevede introducerea Articolului 24² în Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu următorul cuprins: «(1) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizează Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, pentru a cere începerea urmăririi penale pentru săvârşirea unei fapte penale care are legătură cu exercitarea mandatului unui membru al Guvernului care are şi calitatea de deputat sau de senator, în temeiul Articolului 109 din Constituţia României, republicată. Sesizarea trebuie să conţină motivele concrete, legale şi temeinice care justifică începerea urmăririi penale.(…) (4) Raportul Comisiei va face referiri punctuale la motivele concrete, legale şi temeinice invocate; acesta se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi. (…)»”.

Imunitatea parlamentară prevăzută de Articolul 72 din Constituţie reprezintă „o garanţie a exercitării mandatului, iar nu un privilegiu al senatorului sau al deputatului ori o cauză de exonerare de răspundere penală”, arată preşedintele în sesizare.

Alte articole

Austeritate doar pentru unii. Actualii și foștii judecători ai CCR au 700.000 de lei în buget, pentru decontarea medicamentelor!

Crin Antonescu: Comisia de la Veneţia spune ce spunem noi toţi. Să explice încă o dată, eventual chiar reprezentanţii CCR, temeiurile anulării alegerilor

„Inviolabilitatea parlamentarului, ca formă a acestei imunităţi (alături de lipsa răspunderii juridice pentru voturile şi opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului), a fost calificată în literatura juridică de drept constituţional ca fiind o imunitate de procedură. Ea vizează exclusiv răspunderea penală ca formă a răspunderii juridice şi implică nu numai urmărirea penală şi trimiterea în judecată (doar pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului), ci şi aplicarea unei măsuri preventive privative de libertate (reţinerea şi arestarea), precum şi unul dintre procedeele de descoperire şi ridicare a înscrisurilor şi a mijloacelor materiale de probă (percheziţia). Totodată, imunitatea parlamentară reprezintă regula, iar ridicarea imunităţii parlamentare reprezintă excepţia, iar, ca orice excepţie, ridicarea imunităţii parlamentare trebuie să fie de strictă interpretare şi aplicare”, se mai arată în sesizare.

Potrivit documentului, modul de redactare al noului text al Articolului 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, articol ce reglementează „Procedura în caz de reţinere, arestare sau percheziţie”, este însă de natură să dea naştere la diferite interpretări, cu consecinţe asupra independenţei puterii judecătoreşti, pentru următoarele motive: „Astfel, sintagma «indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei» din cuprinsul Alin. (1) al Articolului 24 conduce la concluzia că Senatul sau Camera Deputaţilor se poate pronunţa asupra calificării juridice a faptei sau asupra temeiniciei acesteia. În plus, atât măsurile preventive privative de libertate, cât şi percheziţia ca procedeu de descoperire şi ridicare a înscrisurilor şi a mijloacelor materiale de probă, reprezintă îngrădiri ale unor drepturi sau libertăţi fundamentale. Măsura reţinerii şi măsura arestării preventive vizează libertatea individuală consacrată de Articolul 23 din Constituţie, iar activitatea de percheziţie trebuie desfăşurată în condiţiile în care inviolabilitatea domiciliului şi a reşedinţei sunt expres consacrate de Constituţie, în Articolul 27. De aceea, stabilirea unor condiţii de fond şi de formă pentru luarea acestora permite, totodată, şi exercitarea unui control judiciar adecvat asupra legalităţii şi temeiniciei lor”.

De asemenea, în sesizare se mai arată că referirile exprese din conţinutul legii atacate la „motivele concrete şi temeinice” extrapolează aspectele legate de admisibilitatea, administrarea şi chiar aprecierea probelor, atribute exclusive ale magistratului, de la puterea judecătorească, la reprezentanţii puterii legislative. Aceasta întrucât temeinicia, precum şi caracterul concret al motivelor nu pot fi stabilite în afara cadrului trasat de legalitatea, pertinenţa, concludenţa şi utilitatea probelor. Astfel, în etapa încuviinţării reţinerii, arestării sau percheziţiei, competenţa plenului fiecărei Camere va excede unei simple evaluări sau aprecieri legate de seriozitatea şi lipsa arbitrariului la luarea măsurilor respective şi va putea produce consecinţe directe şi indirecte pe terenul asigurării intereselor urmăririi penale sau al judecăţii.

„Altfel spus, interpretarea prevederilor conţinute de legea transmisă spre promulgare, în sensul că Parlamentul, prin Camerele sale, precum şi Comisia parlamentară care are în competenţă analizarea situaţiilor privind imunitatea, examinează sub aspectul motivelor concrete, legale şi temeinice cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a unui deputat sau senator ori cererea de începere a urmăririi penale a unui membru al Guvernului care are şi calitatea de deputat sau senator, contravin principiului separaţiei puterilor în stat, prevăzut de Articolul 1 Alin. (4) din Constituţia României, republicată, întrucât o asemenea atribuţie este cu totul străină statutului juridic constituţional, rolului şi funcţiilor celor două Camere ale Parlamentului şi conduce la încălcarea rolului puterii judecătoreşti”, se precizează în sesizare.

„Prin obligativitatea stipulării în cerere sau în sesizare a motivelor concrete, legale şi temeinice pentru care se justifică o anumită măsură sau începerea urmăririi penale se poate naşte convingerea că Parlamentul, prin Camera competentă, ar urma să judece faptele penale imputate unui deputat sau senator, ori unui membru al Guvernului. Or, Articolul 126 Alin. (1) din Constituţia României, republicată, stabileştE, fără echivoc, că justiţia se realizează numai prin instanţele judecătoreşti, singurele în măsură să asigure o justiţie unică, imparţială şi egală, astfel cum se prevede la Articolul 124 Alin. (2) din Legea fundamentală. Camerele nu au atribuţii constituţionale de a se pronunţa asupra calificării juridice sau a temeiniciei imputaţiei întrucât ar echivala cu impietarea asupra competenţei şi independenţei puterii judecătoreşti”, se mai arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Potrivit documentului, aceleaşi argumente juridice rămân valabile şi în cazul dispoziţiilor Articolului. 24² din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, introdus prin legea aflată la promulgare.

În sesizarea trimisă preşedintelui Curţii Constituţionale se aminteşte că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor a fost, iniţial, adoptată de cele două Camere ale Parlamentului în şedinţa comună din 22 ianuarie şi trimisă la promulgare la data de 24 ianuarie, iar în data de 4 februarie preşedintele a formulat o cerere de reexaminare a legii.

Legea, în forma adoptată la data de 13 februarie 2013, după reexaminarea la cererea preşedintelui, a fost contestată la Curtea Constituţională.

„Prin Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, în ansamblul său, precum şi, în mod special, a dispoziţiilor Articolului I pct. 3 [referitoare la modificarea Articolului 7] şi ale Articolului I pct. 14 [referitoare la introducerea Articolului 19¹] din lege, Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate. După operarea unor modificări în vederea punerii în acord a legii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 81/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 136/2013, în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului din 20 martie 2013 a fost adoptată Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, supusă unui nou control de constituţionalitate. Prin Decizia nr. 195 din 3 aprilie 2013 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Articolului I pct. 14 [referitoare la introducerea Articolului 19¹ Alin. (1)] şi ale Articolului IV din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, Curtea Constituţională a admis în parte obiecţia de neconstituţionalitate. După reluarea procedurii legislative, s-au operat unele modificări în vederea punerii în acord a legii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 195/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 223/2013”, menţionează sursa citată.

De asemenea, în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului din 17 aprilie a fost adoptată Legea pentru modificarea şi completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor şi transmisă spre promulgare preşedintelui la data de 19 aprilie.