Carmen Dincă a ajuns în faţa procurorilor DNA pentru a dezvălui că preşedintele PMP sector 6 i-ar fi cerut 15.000 de euro pentru a candida la funcţia de primar al sectorului 6.
„Nu ştiu pentru ce erau banii ceruţi. Mi-au fost solicitaţi pentru startul campaniei. Mie mi se părea normal dacă omul era de bună credinţă să vină să spună: uite aici este contul…avem nevoie de bani pentru că nu avem bani la organizaţie ca să demarăm această campanie, şi atunci vă rog frumos să căutaţi şi dumnevoastră sponsori în stânga şi dreapta aşa cum se face în politică şi viraţi banii în cont. Dacă mi se spunea acest lucru era în regulă”, a declarat Carmen Dincă.
Fosta candidată a PMP a spus că i s-a retras sprijinul politic din cauză că ar fi persoană imorală şi incompetentă în domeniul administrativ. „Astea sunt motivele pe care le-am citit în comunicatul de presă al domnului Enache. Am fost informată că mi se retrage sprijinul politic pentru că i-am scris preşedintelui Băsescu că în organizaţia sectorului şase sunt probleme”, a punctat Dincă.
Carmen Dincă a mai declarat că nu s-a discutat niciun detaliu financiar atunci când a fost nominalizată de la centru pentru candidatura la Primăria sectorului şase.
„Eu am intrat în acest partid cu cele mai bune intenţii ţinând cont de trecutul meu curat şi am vrut să candidez pentru că am vrut să fac ceva pentru oamenii de rând. Am vrut să pun stop corupţiei”
Nu mai candidez din partea niciunui partid la nicio primărie, la nicio funcţie în statul român.
De altfel, preşedintele PMP Sector 6, Ştefan Enache, a anunţat că va depune şi el plângere penală împotriva lui Carmen Dincă, care i-a scris preşedintelui PMP Traian Băsescu, afirmând că Enache i-a solicitat 15.000 de euro pentru a candida la Primăria Sectorului 6 din partea PMP.