Mai mulţi foşti colegi de facultate ai lui Traian Băsescu au fost prezenţi vineri la sediul de campanie al acestuia pentru o scurtă întâlnire, preşedintele suspendat declarând că întrunirea de promoţie de anul acesta o va organiza, ca şi până acum, la Neptun.
Întrebat dacă marinarii au venit pentru un miting de susţinere Băsescu a negat. „Nu mă, pur şi simplu m-au vizitat, mă încurajează. Ei mă susţin”, a declarat Traian Băsescu precizând că foştii colegi nu au fost invitaţi, ci au venit din propria iniţiativă.
Întrebat de cât timp au loc aceste întruniri informale, Băsescu a răspuns că din 2011.
„De anul trecut, de la întâlnirea de promoţie, dar ei sunt în ţară nu sunt printre cei plecaţi. Pentru întâlnirea de promoţie cam toţi încearcă să-şi potrivească sosirea în ţară sau concediul pentru momentul ăsta”, a spus Băsescu, citat de Mediafax.
Traian Băsescu a absolvit Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, Facultatea de Navigaţie, Secţia Comercială, în anul 1976.
Anul trecut, la sfârsitul lunii august, Traian Băsescu a sărbătorit cu foştii sãi colegi de la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân” 35 de ani de la absolvirea acestei unităţi de învăţământ. Întâlnirea a avut loc la vila de protocol de la Neptun.
De altfel, de când a devenit preşedinte, Traian ãsescu s-a întâlnit în fiecare vară, la Neptun, cu foştii săi colegi de facultate.