Ce nu face românul pentru un mititel. Se îmbulzeşte, se înjură şi nu se lasă până nu îl obţine. Doar nu este un mic oarecare, ci unul dat chiar de primar. Care, cu zece zile înainte de campanie a dat startul pomenilor electorale, informează România TV.
„Vă rog eu staţi că e pentru toată lumea. E pentru toată lumea şi la urma mai dăm, vă rog eu mult”, striga primarul.
Şifonaţi bine şi pătaţi cu mâncare, în cele din urmă oamenii şi-au căpătat micii şi berea.
„Dar ce mi-au făcut nu vedeţi? Şi basmaua mi-a luat-o din cap! A meritat, daaa”, a spus o bătrână.
După ce au mâncat micii, oamenii au uitat de supărare şi s-au prins în hora.