Principala agenție de contrainformații a Rusiei a acuzat luni agențiile de spionaj ucrainene de uciderea fiicei ideologului naționalist rus, Alexander Dugin, Daria.
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), principala agenție succesoare a KGB, a declarat că uciderea lui Dugina a fost „pregătită și comisă de serviciile speciale ucrainene”, potrivit Mediafax
„Această femeie (presupusa suspectă în cazul atacului cu bombă al Daria Dugina – n.r.), poartă uniforma Gărzii Naționale, iar pe legitimația de serviciu scrie că este soldat al Gărzii Naționale a Ucrainei, unitatea militară 3057. Unitatea militară 3057 include un detașament separat al Forțelor pentru Operațiuni Speciale „Azov”, dar nu toți cei care servesc în unitatea militară 3057 sunt soldați ai Azov Iar această femeie (Natalia Vovk – n.r.) nu este un soldat al regimentului Azov”, a spus Vladislav Zhavoronok, luptător Azov, într-o conferință de presă, luni.
Luptătorul Azov Vladislav Zhavoronok a declarat că Regimentul Azov nu a considerat niciodată că Dugina sau tatăl ei ar fi o țintă.
„Nu-mi pasă de această persoană și nici de tatăl ei. Nu dau atenție. Eu acord atenție acelor oameni care au venit aici cu arme și au exterminat zeci de mii de cetățeni pașnici din Mariupol. Asta este ceea ce am văzut cu ochii mei. Le acord atenție celor care au fost la Bucha și Irpin și au ucis concetățenii mei și s-au implicat în jafuri, violuri și crime, în primul rând împotriva oamenilor pașnici. Lor le acord atenție, dar fiica lui Dugin nu mă interesează deloc”, a mai spus luptătorul Azov.
Dugina era fiica lui Alexander Dugin, un ideolog naționalist rus care a fost descris de unii în Occident drept „creierul lui Putin”. Acesta a precizat că asasinatul a fost comis de un cetățean ucrainean, care a părăsit Rusia pentru Estonia după crimă.
FSB a precizat că suspecta, Natalia Vovk, a închiriat un apartament în clădirea în care locuia Dugina și a urmărit-o pe aceasta.
Citeşte şi: Putin a decorat-o post-mortem pe fiica lui Aleksandr Dughin, asasinată sâmbătă noapte