Lenny Robinson a devenit celebru pe Internet în urmă cu trei ani, atunci când poliţia l-a oprit în trafic, în timp ce îşi conducea Lamborghini-ul tunat special ca să semene cu Batmobile-ul. În locul plăcuţei de înmatriculare, maşina avea simbolul lui Batman, ceea i-a făcut pe poliţişti să-l tragă pe dreapta, potrivit Abcnews.
Citeşte şi Batman vs. Superman. A fost lansat ultimul trailer, 8,5 milioane vizualizări în doar 12 ore VIDEO
De atunci, bărbatul de 51 de ani a rămas în atenţia publică, fiindcă adesea aducea zâmbetul pe buzele copiilor greu încercaţi de boală. Lenny a recunoscut că şi-a descoperit pasiunea pentru Batman în 2000, fiindcă unul dintre fiii săi era obsedat de supererou. De fiecare dată când îmbrăca celebrul costum, pe care a dat mii de dolari, Lenny pierdea câte 45 de minute, însă nimic nu-i făcea plăcere mai mare . El a murit chiar în timp ce încerca să îşi repare maşina pe autostradă după ce a fost izbit în plin de un alt participant la trafic.