37 de pensionari din Noua Zeelandă care adoră să danseze hip-hop se întâlnesc aproape în fiecare săptămână şi fac diverse coregrafii pe muzica lor preferată.
Cel mai tânăr dansator are 66 de ani, iar cel mai în vârstă are 96 de ani. „Numele meu este Violet. Am 96 de ani şi sunt cel mai în vârstă dansator de hip-hop din lume. Care-i treaba?”, a spus cel mai în vârstă dansator al trupei de vârsta a III-a.
Au şi probleme de sănătate şi chiar numele echipei trimite cu gândul la ele. Grupul are şi un nume amuzant şi sugestiv. Se numeşte „Hip Op-eration Crew”, un joc de cuvinte între hip-hop şi … operaţie de şold.
Cu toate acestea, pensionarii vor să transforme slăbiciunile fizice în atuuri. Cei care folosesc bastoane sau stau în scaune cu rotile… au roluri speciale în coregrafie.