BBC: Preşedintele român Traian Băsescu pare să fi supravieţuit referendumului

Presa internaţională a scris, duminică seară, despre primele rezultate ale exit-poll-urilor realizate la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, notând că foarte probabil acesta a reuşit să scape cu bine din a doua tentativă de înlăturare a sa din fruntea statului din ultimii cinci ani.
Romania TV
29 iul. 2012, 22:34
BBC: Preşedintele român Traian Băsescu pare să fi supravieţuit referendumului

Agenţia France Presse a publicat primele declaraţii făcute de preşedintele suspendat Traian Băsescu, preşedintele interimar Crin Antonescu şi premierul Victor Ponta imediat după închiderea urnelor.

„Preşedintele român suspendat Traian Băsescu a afirmat duminică seară că a evitat destituirea, românii respingând, conform acestuia, «lovitura de stat» a majorităţii de centru-stânga împotriva sa prin neparticiparea la vot în număr suficient pentru validarea referendumului privind plecarea sa”, scrie AFP, ştirile transmise de agenţie fiind preluate de numeroase publicaţii francofone.

„Premierul român Victor Ponta a apreciat duminică că nimeni nu poate «ignora voinţa» a milioane de persoane care au votat în cadrul referendumului pentru destituirea preşedintelui Traian Băsescu, a cărui validitate este încă incertă”, mai scrie agenţia France Presse, preluând declaraţiile premierului român.

De asemenea, AFP preia declaraţiile preşedintelui interimar Crin Antonescu, titrând că „majoritatea de centru-stânga va respecta deciziile Curţii Constituţionale chemată să valideze sau nu referendumul pentru destituirea şefului de stat suspendat Traian Băsescu”.

Bloomberg titrează: „Referendumul pentru suspendarea preşedintelui este invalid, arată exit-poll-urile. Preşedintele român Traian Băsescu a supravieţuit unei a doua tentative de destituire în cinci ani după ce un boicot al votanţilor a invalidat referendumul organizat de premierul Victor Ponta pentru eliminarea lui Băsescu”.

Agenţia de presă Reuters titrează la rândul său: „Preşedintele român şi-ar putea păstra poziţia pe baza participării reduse. Participarea redusă la referendumul de sâmbătă pentru destituirea preşedintelui român Traian Băsescu pare că va împiedica eforturile adversarilor săi de a îl destitui din funcţie”.

Postul de televiziune CNBC preia în pagina electronică rezultatele exit-poll-ului organizat de Operations Research şi transmis de postul Realitatea TV conform cărora 87 la sută dintre participanţii la referendum „au votat pentru destituirea preşedintelui Traian Băsescu, însă participarea redusă ar putea invalida referendumul”.

BBC News titrează: „Preşedintele român Traian Băsescu pare să fi supravieţuit unui referendum privind suspendarea sa. La închiderea secţiilor de vot cifrele arătau o participare mai mică de 50 la sută, cifră necesară pentru validarea rezultatelor”.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Cele trei alimente pe care un doctor nu le-ar cumpăra din supermarketuri niciodată. Pot ascunde bacterii și devin un pericol
Capital.ro
Răsturnare de situație la CCR. Anunț despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Noile carduri de energie. Vor fi valabile de la 1 iulie 2025, ce sumă primesc românii
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Povestea sfâșietoare a românului care lucra în Anglia și a fost ucis de un britanic. Pedeapsa primită de asasin
wowbiz.ro
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 50 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Coșmarul grăsimii de pe aragaz: Ingredientul sub 1 leu face toată treaba
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Veste bună pentru pensionari! Pensiile pentru luna aprilie vor fi livrate la timp. Banii vor ajunge la pensionari cu câteva zile înainte de Paște
Cancan.ro
Ninsorile s-au întors în România! Viscol, lapoviță și vânt puternic în aceste județe
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a eliminat limita de viteză pe autostradă. Decizia națională care i-a bucurat pe șoferi: E ceva suprem
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Cel puțin 50 de oameni au murit într-un club cuprins de flăcări, noaptea trecută
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Se dau 400 de lei pentru 2,5 milioane de pensionari în aprilie! Banii intră direct în buzunarele seniorilor înainte de Paște
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nostradamus pentru Geția: trei catrene uluitoare despre destinul României