Astfel, vor fi oprite sistemele informatice care gestionează website-urile BCR, serviciile de internet şi mobile banking, aplicaţiile de iPhone şi Android, tranzacţiile mobile, maşinile multifuncţionale (MFM) şi ghişeul automat (APT).
„BCR recomandă clienţilor să-și programeze din timp toate operaţiunile bancare pe care trebuie să le efectueze în această perioadă”, se arată într-un comunicat al băncii.
Banca Comercială Română, membră a Erste Group, este cea mai mare instituţie de credit de pe piaţa locală în funcţie de active, cu 14,4 miliarde euro în administrare. Banca deţine 22 de centre de afaceri şi 23 de birouri mobile dedicate companiilor, precum şi 509 unităţi de retail în oraşele cu peste 10.000 de locuitori.
Totodată, instituţia de credit are o reţea de circa 2.000 de bancomate şi 13.500 de terminale pentru plata cu cardul la comercianţi.