BEC a mai admis candidaturile ALDE, UNPR, Pro România, UDMR, PMP, ale Partidului România Unită, dar şi candidatura independentă a Gregorianei Tudoran.
Independenţii Daniela Dobre şi Iulian Tiron au fost respinşi de BEC.
Totodată, BEC a mai respins şi candidaturile propuse de Partidul Naţiunea Română, Partidul Oamenilor Liberi, Partidul Democraţiei şi Solidarităţii DEMOS.
Alegătorii, partidele, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot formula contestaţii privind admiterea sau respingerea candidaturilor până cel mai târziu la data de 12 aprilie.
Candidaturile rămân definitive pe 16 aprilie.
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare începe pe 27 aprilie.
Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc pe 26 mai.