BEC a aprobat cererea PMP de renumărare a voturilor nule din Argeş

Reprezentanții a trei partide, respectiv Partidul Mișcarea Populară, Partidul Național Liberal dar și cei ai Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Argeș au contestat numărul voturilor declarate nule, iar BEC a aprobat vineri renumărarea acestora.
George Russo
11 dec. 2020, 12:21
BEC a aprobat cererea PMP de renumărare a voturilor nule din Argeş

BEC a luat decizia după ce inițial cele trei partideau făcut această contestație la Biroul Electoral Județean, care și-a declinat competența.

Astfel, în urma unei ședințe, cei de la BEC au decis să admită renumărarea voturilor nule în întreg județul Argeș. Cu alte cuvinte, astăzi se va întruni o comisie, din care vor face parte și reprezentanți ai celor trei partide care au contestat, care va verifica toate voturile declarate nule, respectiv 3,131 pentru Camera Deputaților, și 2,752 pentru Senat. Toate acestea vor trece prin mâinile celor din comisie, care vor verifica dacă sunt, într-adevăr, nule, anunţă Antena3.

În contenstațiile depuse, reprezentanții partidelor s-au plâns că, de fapt, aceste voturi ar fi fost exprimate în favoarea formațiunilor lor, însă nu ar fi fost numărate sau gestionate corect.

BEC a susţinut renumărarea voturilor, partidele s-au opus

Biroul Electoral Central nu a acceptat o renumărare a tuturor voturilor, la presiunea celorlalte partide, susţine PMP.

„Ieri a avut loc şedinţa BEC în care au fost discutate şi solicitările de renumărare făcute de PMP. Pentru o informare corectă, solicitările noastre au fost respinse. Le mulţumim magistraţilor din BEC care au susţinut demersurile noastre, în schimb partidele politice s-au opus.

Este lesne de înţeles de ce partidele, fie ele de dreapta sau de stânga, au votat împotriva solicitărilor PMP. Avem convingerea că, dacă erau aprobate solicitările noastre, existau şanse ca rezultatul final să fie diferit”, a scris PMP, vineri, pe Facebook.

Citeşte şi: USR: Dan Barna la sefia Camerei Deputatilor sau în funcția de vicepremier. Radu Mihail, șeful Senatului – SURSE

 

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Insula din Grecia mai ieftină decât Mykonos sau Santorini. Nu mulți români au auzit de ea
Capital.ro
Noua TAXĂ s-a votat. Decizie în România începând cu 1 ianuarie 2026. Se plătește pe persoană
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Zodii care ies în mare pagubă. Se anunță pierderi grele
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Înregistrare și declarație la ANAF. Fiscul nu mai permite evitarea plății. Ordin până pe 31 decembrie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster