BEC: Deţinuţii pot vota cu urna specială la locale, dacă au domiciliul pe raza secţiei unde e penitenciarul

Persoanele deținute în baza unui mandat de arestare preventivă sau cele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu și-au pierdut drepturile electorale pot vota la alegerile locale prin intermediul urnei speciale, dacă au domiciliul sau reședința în unitatea administrativ-teritorială, iar în cazul municipiului București, în sectorul pe raza căruia se află penitenciarul sau locul de deținere, potrivit unei hotărâri a Biroului Electoral Central.
Filip Stan
20 apr. 2016, 18:28
BEC: Deţinuţii pot vota cu urna specială la locale, dacă au domiciliul pe raza secţiei unde e penitenciarul

Potrivit hotărârii BEC, adoptate în ședința de miercuri, cu suficient timp înainte de ziua votării, directorii penitenciarelor și ai locurilor de deținere sunt obligați să aducă la cunoștința alegătorilor deținuți în baza unui mandat de arestare preventivă sau care sunt în executarea unei pedepse privative de libertate, dar nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale, faptul că pot vota prin intermediul urnei speciale, dacă au domiciliul sau reședința în respectiva unitate administrativ-teritorială, la alegerile locale din iunie.

Cererile de votare prin intermediul urnei speciale se fac în scris și se depun la directorii penitenciarelor sau ai locurilor de deținere, cel mai târziu în preziua votării. Cererea trebuie datată și semnată olograf și va cuprinde numele, prenumele, data nașterii, codul numeric personal, domiciliul, seria și numărul actului de identitate.

Potrivit BEC, cel mai târziu în ziua votării, până la ora 10,00, directorul penitenciarului sau al locului de deținere asigură depunerea cererilor la biroul electoral al secției de votare în a cărei rază teritorială se află penitenciarul sau locul de deținere respectiv.

În cazul în care într-un penitenciar se solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale de mai mult de 200 de persoane aflate în detenție, cererile de votare prin intermediul urnei speciale pot fi depuse, cel mai târziu în preziua votării, până la ora 20,00, la mai multe secții de votare din localitatea în care se află penitenciarul, stabilite prin decizie a biroului electoral de circumscripție a unității administrativ-teritoriale pe raza căreia se află penitenciarul sau a biroului electoral al sectorului municipiului București, după caz.

Potrivit hotărârii BEC, în ziua votării, directorul penitenciarului sau al locului de deținere, după caz, permite accesul echipei biroului electoral al secției de votare care se deplasează cu urna specială și cu o ștampilă cu mențiunea „VOTAT”, buletine de vot și timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea, în spațiul anume amenajat pentru scrutin, care trebuie să beneficieze de dotări minime pentru asigurarea secretului votului.

Deținuții pot vota numai în baza unui act sau document de identitate valabil. În acest sens, directorul penitenciarului sau al locului de detenție, după caz, îi eliberează temporar, numai pentru exercitarea dreptului de vot, actul sau documentul de identitate valabil aflat în dosarul individual.

Persoanele asupra cărora s-a luat măsura arestului la domiciliu, votează prin intermediul urnei speciale, în condițiile în care formulează o cerere în acest sens către biroul electoral al secției de votare la care sunt arondate potrivit domiciliului. Cererea va fi însoțită de o copie a hotărârii judecătorești în baza căreia s-a dispus măsura arestului la domiciliu.

Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare vor dispune măsurile necesare, astfel încât la ora încheierii votării — ora 21,00 — urna specială să se afle în sediul biroului electoral al secției de votare.

Spynews
Văduva lui Costel Corduneanu face lumină la aproape cinci luni de la moartea lui! Grațiela demontează zvonurile conform cărora ar fi fost ajutată financiar
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Mai trecem la ora de iarnă în 2024? Ce s-a decis la nivelul UE în legătură cu schimbarea orei
Capital.ro
Doliu infinit! A murit marea stea a muzicii. Celine Dion a împietrit
Playtech.ro
Când trecem la ora de iarnă în 2024. Data în care noaptea devine mai lungă
DailyBusiness
Stagiul militar obligatoriu pentru femei
Adevarul
Mircea Badea și Carmen Brumă, implicați într-un accident rutier pe insula Corfu. „Se putea termina groaznic”
Spynews
Mădălina de la Insula iubirii este însărcinată? Cum a răspuns ispita atunci când a fost întrebată dacă urmează să-l facă pe Dani tată
Spynews
Ronald Gavril, urare pentru Anamaria Prodan, de ziua ei de nume: „Îngerii să-ți călăuzească pașii”. Cei doi radiază de fericire
Evz.ro
Adevărul despre steaua de pe Walk of Fame al lui Vali Vijelie. Câți bani a plătit de fapt cântărețul pentru distincție
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Aceștia sunt pensionarii cărora li se DUBLEAZĂ pensiile după recalculare. Primesc de două ori mai mulți bani!
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox la data de 9 septembrie 2024: Ce trebuie să facă credincioșii în această zi?
Capital.ro
Accident rutier! În ce stare este acum Mircea Badea. Anunţul lui Carmen Brumă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
Melissa s-a căsătorit pe 24 august și la nici două săptămâni de la nuntă a dispărut. Șocant cum a fost găsită pe 7 septembrie
substantial.ro
CS Rapid Bucureşti debutează victorios în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin
MediaFlux
DONALD TRUMP a prezentat planul de pace pentru UCRAINA. Unde va suna fostul președinte
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...