BEC: Măsuri în cazul încercării de vot multiplu

Biroul Electoral Central a emis, miercuri, o hotărâre referitoare la măsurile care vor fi luate în cazul în care o persoană este depistată că încearcă să-și exercite votul la alegeri de mai multe ori.
Iulian Tudor
18 mai 2016, 12:17
BEC: Măsuri în cazul încercării de vot multiplu

Potrivit unei hotărâri a BEC, în situația în care, după introducerea codului numeric personal al unui alegător în aplicația Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal (SIMPV), acesta semnalează faptul că persoana care s-a prezentat la vot și-a mai exercitat dreptul la același scrutin, președintele biroului electoral al secției de votare va aduce la cunoștință alegătorului că sistemul a semnalat că și-a mai exercitat o dată dreptul de vot la aceste alegeri și că fapta unei persoane care votează de două sau mai multe ori constituie infracțiunea de fraudă la vot prevăzută de art. 378 alin. 1 lit. b din Codul penal și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.

În cazul în care alegătorul stăruie în solicitarea de a-și exercita dreptul de vot, președintele biroului electoral al secției respective va apela serviciul 112 și va solicita să i se facă legătura cu secția de votare cu numărul și din județul arătate în mesaj. El va solicita președintelui biroului electoral al secției de votare cu care i s-a făcut legătura să îi confirme dacă alegătorul a semnat în lista electorală permanentă, complementară sau suplimentară, după caz„, se arată în hotărârea BEC.

În situația în care președintele biroului electoral al secției de votare apelate infirmă existența unei semnături în lista electorală în dreptul alegătorului în cauză se va permite exercitarea dreptului de vot, dacă confirmă existența unei semnături în lista electorală i se va permite să voteze după ce va completa și semna împreună cu președintele biroului electoral al secției și operatorul de calculator din secție un proces verbal.

Spynews
„Ați divorțat amândouă?”. Cum răspund Adriana și Karmen Simionescu întrebării care stă pe buzele tuturor
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Produsul românesc care a ajuns să fie medaliat cu aur în Europa. A devenit un simbol al excelenței și e de o calitate superioară
Capital.ro
Mașinile care rămân garantat blocate la ITP. Vor fi reverificate la sânge de RAR
Playtech.ro
Zodiile care câștigă o gălăgie de bani în octombrie 2024. Norocul le surâde
DailyBusiness
Se dau bani de la Guvern pentru încă 4 milioane de români! Anunțul major în România
Adevarul
Șeful serviciului de informații al armatei ucrainene anunță „schimbări serioase” în blocul de putere al Rusiei
Spynews
Fosta logodnică a lui Adrian Minune Jr., înțepătură pentru fiul manelistului, după ce a fost acuzată de infidelitate: „Fostul ruinează acum viața altcuiva”
Spynews
Soția lui Florin Salam, mesaj cu subînțeles: „Vei realiza cât rău mi-ai făcut”. Postarea cu care Roxana Dobre și-a surprins urmăritorii / FOTO
Evz.ro
Florin Piersic, surpriză pentru fani. Marele actor se întoarce pe scenă
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Au crezut că nu le vede nimeni dar… 50 de vedete sexy cu mâna în chiloţei
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Se dau rechizite școlare gratuite pentru elevii defavorizați! Data la care începe depunerea dosarelor
Capital.ro
Doliu la Digi și Antena 1. Tragedia a lovit lumea televiziunii: Să citiți și să-l pomeniți
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
Mariana spune că are o șopârlă în stomac: Medicii m-au trimis la...
substantial.ro
Gloria Bistriţa debutează cu victorie în Liga Campionilor împotriva CSM Bucureşti
MediaFlux
BANII au intrat deja în CONTURI! Simona Bucura-Oprescu a ANUNȚAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...