Gigi Becali a „divorţat” de Corneliu Vadim Tudor, chiar în Săptămâna Mare.
„S-a întâmplat că nu ne-am înţeles la negocieri. Din partea lor au vrut să fie 3 la 1 procentul la liste sau candidaţii noştri să se înscrie în PRM. A fost fără supărare, fără ceartă. Am zis fiecare pe contul lui (…) însemna ca PNG-ul să se dizolve de tot. E şi de principiu. Când te duci cu un om la drum împarţi pâinea la jumate„, a explicat Gigi Becali.
„La Bucureşti voi candida eu din partea PNG„, a mai declarat omul de afaceri, adăugând că el candidează „să fac un test”. „Vreau să văd câţi oameni au încredere că Gigi Becali este un bun gospodar„, a spus europarlamentarul la România TV.
Vadim: Gigi, nu mă confunda cu Bănel Nicoliţă, puştiule. Dacă nu eram eu, erai puşcăriaş şi acum
Potrivit lui Vadim, motivul ruperii alianţei este „încălecarea în judeţe”. Mai exact, „sunt judeţe unde PNG nici nu are organizaţii. Nu putea fi unu la unu. A depăşit măsura”, a spus Vadim.
La mijlocul lunii martie, Gigig Becali anunţa că PNG şi PRM vor merge împreună la alegerile locale din iunie 2012 şi la alegerile parlamentare. Gigi Becali se declara dispus să execute ordinele date de C.V Tudor pe care îl considera „fratele mai mare”.