Becali, de ziua lui: Sfântului Gheorghe îi cer să-mi dea biruinţă, ca să bat pe Rapid, pe ţi…

Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat luni, cu ocazia zilei onomastice, că îi cere Sfântului Gheorghe să îi dea biruinţă pentru a putea să învingă, la finalul săptămânii, pe Rapid, în etapa a 28-a a Ligii I.
Romania TV
23 apr. 2012, 12:55
Becali, de ziua lui: Sfântului Gheorghe îi cer să-mi dea biruinţă, ca să bat pe Rapid, pe ţi...

Cu ocazia zilei sale onomastice, Gigi Becali a fost aşteptat în faţa reşedinţei sale din Aleea Alexandru de mai multe persoane nevoiaşe, care i-au urat „La Mulţi Ani” şi i-au cerut ajutoare băneşti, dar şi de un bărbat care a adus o gravură ce-l infăţişa pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul. După ce le-a dat bani nevoiaşilor, Gigi Becali a negociat preţul de achiziţie al tabloului, dar în cele din urmă a renunţat să-l mai cumpere.

După ce a intrat în reşedinţa sa, Becali i-a solicitat fostului jucător stelist Ionuţ Luţu să aducă 20 de pahare de şampanie pentru jurnalişti, apoi finanţatorul stelist a turnat vinul spumant în pahare, pe tavă, pe masă, dar şi pe jos.

Pe George Copos nu l-am sunat, va trebui să mă sune, pentru că eu sunt mai puternic decât el, el e doar mai în vârstă. Păi se compară el cu mine? E un băiat bun, de calitate, dar trebuie să mai cadă puţin în Giuleşti şi să se închine. Nu îi pot cere Sfântului Gheorghe decât să îmi dea biruinţă ca să îi bat pe Rapid, pe «ţi…»” , a spus Becali, care la finalul conferinţei de presă a fost sunat de George Copos.

Gigi Becali i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru faptul că i-a dat harul de îi iubi pe oameni şi a precizat că această calitate nu poate fi antrenată, ci este nativă, precum talentul la fotbal al argentinianului Lionel Messi.

Cel mai mult îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a dat dragoste, iar dragostea e ca Messi, te naşti cu ea, nu o poţi antrena. Poţi să te antrenezi cât vrei, dar dacă nu ai harul ca al lui Messi… Dumnezeu mi-a dat harul ăsta de a fi drăgăstos. Sfântul Gheorghe este biruitorul şi a stârpit păcatul. El mi-a dat biruinţă în toate, mai puţin la fotbal în ultimii cinci ani. Am cerut ajutor patronului să biruiesc„, a spus Becali, care imediat a îngenunchiat în faţa unei icoane ce-l înfăţişa pe sfântul Gheorghe, a pupat-o şi şi-a făcut semnul crucii, el repetând acest gest şi în faţa unei icoane cu Iisus Hristos.

Becali a precizat că îi binecuvântează pe toţi românii, pentru că el este cel mai puternic dintre cei care poartă numele de George sau Gheorghe. „La mulţi ani în primul rând tuturor celor pe care îi cheamă Gheorghe şi tuturor românilor. Eu îi binecuvântez pe toţi pentru că eu sunt cel mai mare dintre toţi, sunt cel mai puternic, iar în această zi mi se va ierta trufia”, a explicat Becali.

În schimb, pe naşul său Gheorghe Hagi, Becali a anunţat că îl va suna pentru a-l felicita de Sfântul Gheorghe. „Lui Gică Hagi îi dau eu telefon, că e mai mare decât mine, el e regele, dar şi naşul meu. Hagi are de toate, singurul lui of e că nu a reuşit ca antrenor. I-a dat geniu la fotbal, cum nu va mai fi în România, dar nu şi de antrenor. Degeaba vrea el, dacă nu îi dă Dumnezeu„, a subliniat Becali.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Hipermarketul care lansează un nou concept în România. Vine cu prețuri diferite, în funcție de cantitatea pe care o cumperi
Capital.ro
Verdict clar pentru George Simion. Decizia luată de judecători
Playtech.ro
Care sunt cele mai ieftine staţiuni din Grecia, în 2025? Aşa te bucuri de un concediu minunat cu bani puţini
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Tarifele impuse de Trump declanșează o vânzare masivă a obligațiunilor americane. China vinde datoria SUA? Panica se extinde pe piețe
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
Cum se face corect plinul de combustibil. Cei mai mulți șoferi greșesc
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Pensionarii primesc pensiile restante în aprilie. Casa de Pensii a anunțat județul în care seniorii primesc bani în plus
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit ieri vestea tristă. Nu se mai poate face nimic. E definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Ungaria și Serbia, alianța militară care pune pe jar Balcanii. Albania s-a aliat cu Kosovo și Croația
MediaFlux
David Popovici bate record după record. A câștigat titlul în proba de 50 de metri liber
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”