Beethoven, celebrat de GOOGLE pe 17 decembrie cu un doodle muzical

Ludwig van Beethoven, celebrat de google la 245 de ani de la nașterea compozitorului. 

Ludwig van Beethoven recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii s-a născut la Bonn, la 16 decembrie 1770. studiat pianul de la patru ani, iar la opt ani a cântat în public. Primii săi profesori au fost Tobias Pfeiffer, tenor într-o trupă ambulantă, violonistul Rovantini, bătrânul Aegidius Van der Eeden, organist. Christian Gottlieb Neefe, succesorul acestuia din urmă, poate fi considerat ca fiind primul profesor adevărat al lui Beethoven, potrivit „Dicționarului de Mari Muzicieni” (2006). Sub autoritatea lui, Beethoven a făcut asemenea progrese, încât la vârsta de 12 ani a primit titlul de organist suplinitor, retribuit și învestit cu responsabilități din ce în ce mai importante.

În ceea ce privește cultura generală, Beethoven a fost un autodidact. A frecventat, ca auditor, cursurile Universității din Bonn.

Alte articole

Topul căutărilor trăsnite pe eMAG în 2024: „Rochie de mireasă falsă”, „maşina de tocană”, „ce e o minusculă?”, „nu vreau să dorm singur”

Rusia amendează Google cu o sumă incomensurabilă: un număr de 2 urmat de 36 de zerouri, adică 20 miliarde de trilioane de trilioane de dolari

Foarte repede, strălucirea talentului său a depășit cercul prietenilor: contele Waldstein obținând pentru Beethoven o călătorie de studii la Viena (1787). Aici a studiat cu Joseph Haydn și Johann Baptist Schenk. A studiat contrapunctul cu Johann Georg Albrechtsberger și a primit îndrumări de compoziție vocală și dramatică de la Antonio Salieri.

Din această perioadă (1790) datează cantatele compuse la moartea lui Iosif al II-lea și cu prilejul înscăunării lui Leopold al II-lea, neinterpretate din cauza dificultății lor. La 2 noiembrie 1792, a părăsit definitiv orașul Bonn, în favoarea Vienei unde a fost primit cu toate favorurile. Aici a fost adoptat de aristocrația melomană.

În 1795 își cunoștea pe deplin meseria, își stăpânea personalitatea muzicală și dădea dovadă de o virtuozitate pianistică ieșită din comun, așa cum avea să o arate în primul său mare concert vienez din martie 1795. Atunci a susținut un concert de Mozart, cu cadențe compuse de el, și primul său concert pentru pian. Au urmat o serie de concert la Praga, Dresda, Berlin și Bratislava.

În sonatele op. 7 și op. 10 pentru pian (1796-1798) și în special în Sonata în re major, Beethoven își face cunoscută modernitatea geniului, îndrăzneala, asimetriile, forța dramatică ieșită din comun. În sonatele următoare, op. 13 „Patetica”, op. 26 și 27, amenințarea beethoviană asupra formei tradiționale explodează, fiind regăsite modificări la nivelul dualismului tematic și al dezvoltărilor.

Începând cu anul 1798, deschide seria cvartetelor de coarde. Tot în această perioadă apar primele semne ale scăderii auzului marelui compozitor, lucru care îl face să se izoleze mult de societate. Este perioada în care compune o serie de opere desăvârșite între care: cele trei sonate pentru pian op. 31, Simfonia III-a „Eroica”, apoi Sonata pentru pian op. 57 „Appassionata”, Concertul pentru vioară și orchestră, Simfonia a V-a (a „Destinului”) și Simfonia a VI-a („Pastorala”).

Între 1813-1818, traversează o lungă și profundă criză. Cu toate acestea, în această perioadă, apar câteva dintre capodoperele sale: Sonata pentru violoncel op. 102 (1815), ciclul de lieduri „An die ferne Geliebte” (1816), Sonata op. 101 (1816), Sonata op. 106. Sonata op. 111 (1821-1822) este ultima dintre sonate, „actul de adio” față de această compoziție muzicală a lui Beethoven.

La 7 mai 1824 a avut loc prima audiție a Simfoniei a IX-a, succesul fiind unul triumfal iar simfonia dezlănțuind un entuziasm delirant în ciuda faptului că Beethoven, nu percepea nimic din cele petrecute în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile.

În decembrie 1826, a făcut o congestie pulmonară. După patru luni de suferințe, la 26 martie 1827, moare la Viena. A fost înhumat la cimitirul Währinger. Funeraliile au fost fastuoase, la ele participând mii de persoane.

Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven (1740-1792), de origine flamandă și al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744-1787). Până relativ recent ziua de 16 decembrie este considerată, în multe lucrări de referință, ca fiind data de naștere a lui Beethoven deoarece se știe că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezați la o zi după naștere. Oricum această presupunere este încă privită cu rezerve la ora actuală.

Ludwig van Beethoven. Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreț de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început să ia lecții de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul Christian Gottlob Neefe. Acesta recunoaște dotarea muzicală excepțională a tânărului Beethoven și, cu sprijinul Arhiepiscopului din Bonn, Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia câteva lecții cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, din cauza îmbolnăvirii și morții mamei sale. În următorii patru ani lucrează cu capela curții și cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-și îmbogățească cunoștințele muzicale cu operele aflate în circulație în acel timp. În această perioadă compune o Cantată cu ocazia morții împăratului Iosif al II-lea.

În noiembrie 1792, Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, mai târziu și al lui Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reușește să câștige favorurile aristocrației vieneze prin concerte private, cu această ocazie căpătând faima de virtuos pianist și de compozitor. Grație acestor relații și a contactelor cu casele de editură, care îi publică unele compoziții, Beethoven reușește să dobândească o independență, pe care și-a dorit-o cândva și Mozart.

În martie 1795 apare pentru prima dată în fața publicului vienez executând primul său concert pentru pian și orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin și Preßburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian – printre care sonata op. 13 „Patetica” – , Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune și prima lui simfonie, în Do-major. În același timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate. În celebrul „Testament de la Heiligenstadt” (1802) Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuși, tocmai în acești ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârșite ale stilului clasic de maturitate, cum sunt cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a „Eroica”, apoi sonata pentru pian op. 57 „Appassionata”, concertul pentru vioară și orchestră, simfoniile a V-a (a „Destinului”) și a VI-a („Pastorala”). În aceste compoziții se observă deosebirile față de operele compuse în primii săi ani în Viena: orchestra devine principalul „instrument” al lui Beethoven, chiar și operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.

Mormântul lui Ludwig van Beethoven din Viena
Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau „caietele de conversații”, în care aceștia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creația artistică, în 1819 compune „Variațiile-Diabelli” pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a „Missei Solemnis”, realizează ultimele sale sonate pentru pian și cvartetele de coarde, în sfârșit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiție a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluționar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănțuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public, putând astfel să-și trăiască triumful.

Tot mai bolnav, fiind țintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat și reîngropat în Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.

Evoluția stilului muzical (sursa Wikipedia)
Producția muzicală a lui Beethoven este considerată în mod tradițional ca o punte între Clasicism și Romantism și se poate împărți în trei perioade:

• Prima perioadă (1790-1802), cuprinzând compozițiile din tinerețe de la Bonn și primii ani în Viena, reprezintă continuarea stilului lui Haydn și Mozart, și desăvârșesc clasicismul vienez ajuns la maturitate. Un exemplu îl constitue cvartetul de coarde în La-major op. 18, foarte apropiat de compozițiile similare ale lui Mozart.
• A doua perioadă (1807-1812), așa zisul „ciclu eroic”, cuprinde compoziții ca simfonia III-a (Eroica), concertele pentru pian și orchestră nr.4 și 5 (Imperialul), sonata pentru pian Appassionata. În toate aceste opere se remarcă profunzimea temelor, contrastele dramatice și noutățile armonice, neîntâlnite încă la predecesorii săi.supranumit „Titanul din Bonn”.
• A treia perioadă se profilează din anul 1813. Compozițiile din această perioadă nu mai pot fi grupate pe cicluri, fiecare din ele se prezintă cu o proprie și puternică individualitate, eliberate de convențiile tradiționale. În muzica instrumentală introduce recitative și arii, în fugi, variațiuni și elemente lirice, mereu în căutare de noi moduri de expresie. Cele două opere importante din această ultimă perioadă, a 9-a și Missa solemnis, se depărtează complet de genul tradițional: astfel în finalul simfoniei se introduce o partitură pentru soliști vocali și cor, în timp ce Missa solemnis iese din tiparele messelor liturgice, devenind o confruntare subiectivă cu divinitatea.

Opera sa este alcătuită din peste 300 de titluri, unele dintre ele sunt creații cunoscute și interpretate în întreaga lume, în seria lucrărilor sale se află: opera „Fidelio” (1805); muzica pentru balet „Făpturile lui Prometeu” (1801); „Missa solemnis” (1823); „Fantezia pentru pian, cor și orchestră” (1809); cele nouă simfonii — I (1799), II (1802), III (1804), IV (1806), V (1808), VI (1808), VII (1812), VIII (1812), IX (1823); uverturile „Leonora III” (1806), „Coriolan” (1807) și „Egmont” (1809); concertele cu orchestră — cinci pentru piano forte — I (1798), II (1795), III (1800), IV (1806), V (1809), câte unul pentru violină, violoncel și piano forte (1806); muzică de cameră — „Octet pentru suflători” (1792), „Sextet pentru suflători și coarde” (1800), „Cvintet pentru piano forte și suflători”, „Sextet pentru suflători” (1810); 32 Sonate pentru pian; Sonate pentru vioară și pian.