Beijingul ia măsuri de retorsiune împotriva diplomaţilor americani aflaţi pe teritoriul ţării

China a anunţat vineri măsuri de ”retorsiune” vizând diplomaţi americani prezenţi pe teritoriul chinez, care este necesar să anunţe autorităţile înainte să se întâlnească cu oficiali sau experţi, relatează AFP.
Iulian Tudor
06 dec. 2019, 21:25
Beijingul ia măsuri de retorsiune împotriva diplomaţilor americani aflaţi pe teritoriul ţării

Această decizie a fost luată ca reacţie faţă de măsuri adoptate de Washington în octombrie împotriva unor diplomaţi chinezi în Statele Unite, a anunţat în faţa presei o purtătoare de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Hua Chunying.

”Îndemnăm încă o dată Statele Unite să-şi corecteze erorile şi să revoce aceste măsuri”, a subliniat ea.

În octombrie, Washingtonul a dispus ca diplomaţii chinezi să notifice Departamentul de Stat înaintea oricărui contact oficial cu diplomaţi, oficiali locali sau în domeniul educaţiei şi cercetători.

Citeşte şi China a depăşit SUA privind numărul de misiuni diplomatice din toată lumea

Administraţia Trump afirma că această măsură răspundea imposibilităţii ca diplomaţii americani să se întâlnească, în China, cu oficiali sau experţi.

Hua Chunying a precizat vineri că diplomaţii americani este necesar să informeze ministerul cu cinci zile înainte.

Acest anunţ intervine în contextul în care cele două ţări sunt angajate într-un război comercial care durează de un an şi jumătate.

Relaţiile americano-chineze s-au degradat şi mai mult în ultimele săptămâni, după ce Congresul american a denunţat polirică chineză în Hong Kong şi în regiunea cu populaţie majoritar musulmană Xinjiang, în nod-vestul Chinei.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Capital.ro
Proprietar de locuință 2025. ANAF și Primăria te obligă să dai declarație, plus plata banilor datorați la stat
Playtech.ro
Unde găseşti cea mai ieftină mâncare din Bucureşti? Cu 70 de lei cumperi 6 preparate
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
După cât timp devii bucureștean? Dezbaterea care s-a viralizat chiar de Paște. „Există doar moldoveni și olteni cu vechime”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Un val de aer rece ne strică minivacanța de 1 Mai. Prognoza ANM
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Ce scrie pe certificatul de deces al Papei Francisc. Care este cauza oficială a morții
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ziua în care România s-a despărțit de cea mai mare valoare a țării. Rămâne pentru totdeauna în memoria românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Se schimbă regulile de pensionare în România: Ce trebuie să știi despre noua lege a pensiilor
MediaFlux
Cauza morții Papei Francisc. Anunțul oficial făcut de Vatican
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta