În cursul unei convorbiri telefonice, Netanyahu i-a spus preşedintelui rus Vladimir Putin că Israelul este „hotărât să oprească înrădăcinarea armatei iraniene în Siria, precum şi încercările Iranului de a transfera (mişcării libaneze) Hezbollah arme destinate să fie utilizate împotriva Israelului”, potrivit serviciului de presă al premierului israelian. Iranul şi Hezbollah, precum şi Rusia sunt aliaţi ai regimului sirian.
În acelaşi timp, premierul israelian şi-a exprimat regretul pentru incidentul care a provocat moartea a 15 militari aflaţi la bordul aparatului Il-20.
Citeşte şi Avion militar rusesc dispărut de pe radare deasupra Mării Mediterane. La bord erau 14 oameni
„Şeful guvernului israelian şi-a exprimat regretul faţă de moartea soldaţilor ruşi şi a declarat că Siria este responsabilă pentru doborârea avionului Il-20”, indică serviciul de presă al lui Netanyahu, citat de agenţiile de presă ruse. Anterior, Ministerul Apărării ruse atribuise Israelului responsabilitatea pentru acest incident.
Potrivit AFP, armata rusă şi-a îndreptat iniţial furia împotriva Israelului, pe care l-a considerat responsabil de această tragedie din cauza tirurilor cu rachete asupra unor ţinte din Latakia, în nord-vestul Siriei, tiruri care au fost lansate – potrivit Moscovei – de patru avioane F-16 israeliene.
„Piloţii israelieni, acoperindu-se cu avionul rusesc, l-au plasat sub focul apărării antiaeriene siriene”, a declarat Ministerul rus al Apărării.