Benny Adegbuy și-ar fi cumpărat, cu ani în urmă, o locuință, într-un complex rezidențial situat în apropiere de Bucureşti. Alături de luptător, tot acolo și-au luat apartamente alți doi sportivi de top. Este vorba despre campionul MMA Ion Pascu „Bombardierul” și dublul campion mondial la kickboxing Adrian Gagiu.
Spy News scrie că, recent, proprietarul complexului ar fi intrat în conflict cu locatarii după ce le-ar fi trecut la întreținere cheltuieli pentru servicii care, în realitate, nu ar fi existat. Ca urmare, Benny a decis să-și scoată casa la vânzare. În același timp, proprietarul complexului ar fi avut certuri inclusiv cu Pascu și cu Gagiu. În timpul discuțiilor, acesta și-ar fi chemat inclusiv „ajutoare” și s-ar fi lăudat că a fost combatant în Angola, unde ar fi omorât cu sânge rece „peste 300 de oameni”!