Informaţii despre noul model vor fi prezentate în următoarele zile, maşina fiind bazată pe conceptul EXP 9 F prezentat anul trecut la Salonul Auto de la Geneva, cu un design modificat semnificativ, au afirmat sursele citate, potrivit Agerpres.
Automobilul Bentley va fi cel mai scump SUV din lume, cu un preţ care va porni de la aproximativ 180.000 euro, potrivit comentariilor anterioare ale directorilor companiei. Dezvoltarea şi intrarea pe piaţă a unui nou model al companiei durează de obicei trei ani şi costă peste 100 milioane euro.
Volkswagen a stabilit, ca obiectiv pentru Bentley, dublarea vânzărilor până în anul 2018, la 15.000 de autoturisme pe an. Modelul SUV este considerat un pilon central al acestei strategii.
Dezvoltarea unui SUV mimează strategia Porsche, care s-a extins dincolo de maşini sport cu modelul Cayenne, devenit cel mai bine vândut autoturism al companiei.
Modelul Bentley va prelua elemente tehnice de la un alt automobil de succes din gama Volkswagen, Audi Q7, şi va fi asamblat la Crewe, în Marea Britanie.
Bentley a vândut anul trecut 8.510 automobile, în urcare cu 22% faţă de 2011, iar profitul operaţional a urcat de la 8 milioane euro la 100 milioane euro.
SUV-ul Bentley va concura cu modele precum Porsche Cayenne Turbo S (de la 151.700 euro), Mercedes-Benz GL63 AMG (131.300 euro) sau vârful de gamă al Land Rover (112.400 euro), aflat în portofoliul grupului indian Tata Motors.
Maserati, parte a grupului Fiat, a planificat pentru 2015 lansarea crossover-ului Levante, iar Lamborghini, controlat tot de Volkswagen, a prezentat anul trecut în China un SUV concept, solicitând aprobarea grupului pentru dezvoltarea modelului.