Berceanu, despre decizia în cazul Năstase: Iată că se întâmplă şi la case mari!

Liderul PDL Radu Berceanu a declarat, miercuri, referitor la decizia de condamnare a lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare, că justiţia este liberă, el adăugând: "Iată că se întâmplă şi la case mari!".
Romania TV
20 iun. 2012, 17:13
Berceanu, despre decizia în cazul Năstase: Iată că se întâmplă şi la case mari!

Asta e justiţia, justiţia e liberă şi a avut dosarul în mână. Eu nu ştiu despre ce este vorba şi domnul Năstase fiind din domeniu şi fost prim-ministru a putut să întindă lucrul ăsta până acum. Dacă era om obişnuit nu mai putea să întindă până acum. Iată că se întâmplă şi la case mari!„, a precizat Radu Berceanu.

El a arătat că nu are cum să facă aprecieri legate de vinovăţia sau nevinovăţia lui Adrian Năstase, dar a apreciat că i se pare o jignire la adresa inteligenţei ziarişilor şi a cetăţenilor să se spună că ce se întâmplă este din cauza lui Băsescu sau a PDL.

„N-am cum să vac comentarii dacă e vinovat sau nu, pentru că nu ştiu despre ce e vorba. După 2004 s-au dat ei în gât. Mi se pare o jignire la inteligenţa ziariştilor şi a cetăţenilor să se spună că din cauza lui Băsescu sau a PDL”, a adăugat Radu Berceanu.

Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, miercuri, de ICCJ, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calităţii”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii și-au botezat fetița. Imagini de la emoționantul eveniment / FOTO
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
Misterul fotografiei cu alimentara ceaușistă cu rafturile pline. Trucul la care au apelat nostalgicii „epocii de aur” ca să inducă în eroare
wowbiz.ro
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Spynews
Ce facem cu aghiasma mare rămasă din alți ani. Recomandările preoților
Spynews
Wow! Ce cadou scump a primit soțul Andreei Popescu! E o geantă și costă mai mult decât o mașină second hand / VIDEO
Evz.ro
Ramona Olaru, imagini incendiare. A participat la celebrul show Magic Mike
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Cutremur vineri dimineață în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a produs
Cancan.ro
Cine a fost de vină în cumplitul accident de pe E85? Constantin, Teodora și Sofia au murit cu zile
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat. Ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale
StirileBZI
Nu se mai dau 1.400 de lei! Banii se taie de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
substantial.ro
Avion prăbușit în Kazahstan: Primele investigații sugerează interferențe externe
MediaFlux
PARLAMENTUL a fost DIZOLVAT! Urmează ALEGERI ANTICIPATE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă