Berceanu: Parlamentul nu poate stabili cine a fost mai întâi – oul sau găina

Chestorul Senatului Radu Berceanu (PDL) a declarat, marţi, după şedinţa Birourilor permanente reunite, că Parlamentul nu poate adopta o hotărâre prin care să stabilească cine va reprezenta România la Consiliul European, această problemă fiind rezolvată în Constituţie.
Romania TV
29 mai 2012, 13:13
Berceanu: Parlamentul nu poate stabili cine a fost mai întâi - oul sau găina

„Eu nu cred că putem adopta o astfel de hotărâre. Mie mi se pare că Parlamentul are o menire cât se poate de limpede. În Constituţie este foarte clar stipulată. Nu poate veni cineva să propună să stabilim cine a fost mai întâi – oul sau găina – pentru că nu este de competenţa Parlamentului. Această problemă este rezolvată în Constituţie. Cine nu înţelege nuanţele se poate adresa Curţii Constituţionale, dar nu Parlamentului”, a spus Berceanu.

El a subliniat că Birourile permanente reunite au decis marţi numai asupra scrisorii premierului Victor Ponta cu privire la prezentarea unei declaraţii referitoare la problemele actuale aflate pe agenda UE şi obligaţiile ce revin României în baza acestora, şi nu referitor la o eventuală hotărâre a Parlamentului privind persoana care va reprezenta România la Consiliul European.

„Cine v-a spus că e vorba de o Hotărâre a Parlamentului? Până la urmă, domnul prim-ministru a cerut, în conformitate cu Constituţia, să facă o declaraţie în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului referitoare la problemele actuale aflate pe agenda UE şi obligaţiile ce revin României în baza acestora, ceea ce s-a acceptat. Nu scrie nimic aici că trebuie să stabilim pe cine trimitem”, a subliniat democrat-liberalul.

Radu Berceanu a arătat că o astfel de propunere ar putea fi făcută de reprezentanţii puterii.

„Probabil că dumnealor (reprezentanţii puterii – n.r.) au de gând să propună ceva. Eu nu pot să ghicesc gândurile domnului Duşa şi nici pe ale altuia. Dacă o să dorească să propună ceva, o să o facă acolo”, a menţionat Berceanu.

Întrebat dacă preşedintele va respecta o astfel de decizie a Parlamentului, el a răspuns: „Nu cred că Parlamentul are această menire”.

„Nu cred că pe undeva, în Constituţie, în regulamente, în şedinţele comune sau undeva, scrie că Parlamentul trebuie să arbitreze astfel de chestiuni. Probabil că dânşii s-au gândit la o metodă prin care, oarecum implicit, să sugereze ceva. În hotărârea asta o să încerce să strecoare ceva în textul respectiv, care să ducă către această idee, dar personal nu văd ce ar putea fi invocat ca Parlamentul să ia astfel de decizii. Nu văd cum ar putea să facă Parlamentul pe arbitrul într-o astfel de chestiune”, a subliniat senatorul.

El a mai declarat că Parlamentul nu are nicio „divergenţă” pe ordinea de zi.

„Noi avem o scrisoare a primului ministru prin care acesta solicită să facă o declaraţie. Am aprobat acest lucru, conform Constituţiei. Mai departe, domnul Ponta vine şi declară ce ceea ce crede dânsul că trebuie să declare. Nu putem cenzura nici declaraţiile primului ministru, nici pe cele ale preşedintelui. În scrisoarea înaintată de domnul Ponta nu scrie nicăieri că urmează o dezbatere şi un arbitraj. Probabil că cei de la USL vor încerca ceva de genul acesta”, a opinat senatorul PDL.

Şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care premierul Victor Ponta va prezenta o declaraţie privind problematica UE va avea loc în 12 iunie, la ora 15.00.

Anunţul a fost făcut de către ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, după şedinţa de marţi a Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Mircea Duşa a spus că în cadrul acestei şedinţe a plenului reunit ar putea fi dat şi un vot privind persoana care va reprezenta România la Consiliul European.

„Cred că liderii de grup vor solicita în plenul comun un vot în vederea stabilirii a cine reprezintă România la Bruxelles, în sensul în care problemele care se discută la Bruxelles, nivelul organismelor europene şi la Consiliul European sunt probleme care privesc Guvernul şi nu care privesc alte instituţii ale statului”, a precizat social-democratul.

Premierul Victor Ponta cere, în scrisoarea adresată Parlamentului, să prezinte în plenul comun o declaraţie privind problemele aflate pe agenda UE, nesolicitând şi ca Legislativul să adopte o decizie privind mandatul şi reprezentarea României la Consiliul European.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Lucrul pe care să nu-l montezi niciodată pe gard. Riști o amendă usturătoare, deși pare un gest nevinovat
Capital.ro
Primăria impune noi taxe! Șoferii vor plăti 140 de lei pe lună pentru abonament
Playtech.ro
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Vară incendiară în România. Vremea va fi de nesuportat
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Ea este Ștefania, asistenta de la Spitalul Sfântul Spiridon care a murit la doar 47 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegi, în memoria ei: „Atât de sufletistă...”
Cancan.ro
Bucurie mare în showbiz ❤️ Fosta concurentă de la Mireasa este însărcinată pentru prima oară
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Greșeală în decizia CCR?! Bucurie imensă pentru Călin Georgescu: Hotărârile nu au valoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Ea este asistenta din Iași care s-a stins din viață la 47 de ani. Moartea Ștefanei a frânt inimile celor care au cunoscut-o: "Drum lin către îngeri, suflet bun"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Amenzi pentru cei care stau la bloc și la curte! Se dau primăvara aceasta!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Talcioc electoral 2025: inflația de candidaturi irelevante