Bianca Drăguşanu a fost invitata lui Dan Capatos în platoul emisiunii „Un show păcătos”, unde a vorbit despre perioada grea prin care trece de câteva săptămâni. Roșcata a cerut presei să înceteze să o mai atace, declarând că familia ei este extrem de afectată. Ea a mărturisit că nu își mai dorește să fie implicată în subiecte ce ăi aduc prejudicii atât ei, cât și celor dragi.
„Este crucea mea, nu mă victimizez, dar ce v-a făcut familia mea? Nu cred că eu m-am folosit de presă, cred că ne-am folosit unii de alții. Nu am chemat niciodată paparazzi. Mă sunău ei și mă întrebau unde mă duc. În spatele a tot ceea ce s-a întâmplat în jurul meu n-am fost eu. Într-adevar, atunci când apărem la televizor ne punem o mască pentru a părea ceea ce nu suntem. Dacă eu știam cu ce se mănâncă acest joc, sincer nu intram în el. La început mi s-a părut totul funny. Dar totul are o limită. M-am căsătorit, lucrurile s-au schimbat în viața mea. Mă cheamă Bianca Slav în buletin. Mai cresc și eu, mai mă maturizez. „, a declarat roșcata, potrivit www.ziarulring.ro.