Bilanţ coronavirus 22 noiembrie 2021. Doar 1500 de cazuri de Covid în 24 de ore. Bucureştiul ar putea ieşi în curând din scenariul roşu

Scade numărul cazurilor noi de coronavirus, al morţilor şi al pacienţilor de la ATI, dar specialiştii avertizează că valul 5 ar putea lovi şi România.
Alina Costache
22 nov. 2021, 13:10
Bilanţ coronavirus 22 noiembrie 2021. Doar 1500 de cazuri de Covid în 24 de ore. Bucureştiul ar putea ieşi în curând din scenariul roşu
Bilanţ coronavirus 22 noiembrie 2021.

Bilanţ coronavirus 22 noiembrie 2021. Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 21 noiembrie, 4.852 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 836.310 lei.

Bilanţ coronavirus 22 noiembrie 2021. Până astăzi, 55.113 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. Dintre cele 154 de decese din ultimul bilanţ , 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 10 la categoria de vârstă 40-49 ani, 16 la categoria de vârstă 50-59 ani, 37 la categoria de vârstă 60-69 ani, 54 la categoria de vârstă 70-79 ani și 35 la categoria de vârstă peste 80 ani. 143 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Au fost raportate 29 de decese anterioare intervalului de referință, survenite  în județele Argeș, Bacău, Bihor, Giurgiu, Ilfov, Iași, Neamț, Vaslui și Municipiul București în lunile octombrie 2021 și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 125 decese.

Din totalul de 154 de pacienți decedați, 130 erau nevaccinați și 24 vaccinați. Cei 24 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități.

Bilanţ coronavirus 22 noiembrie 2021: 123 de paturi libere la ATI

În data de 22 noiembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.701 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 390 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 123 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19.
Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.
Situația paturilor suplimentare o aveți în tabelul pe care vi-l trimitem alăturat.

1.539 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări. La  nivel național, la acest moment sunt disponibile 63 paturi libere de ATI, 13 în București, 3 în județul Argeș, 5 în județul Botoșani, 2 în județul Caraș Severin, 4 în județul Constanta, 1 în județul Covasna, 2 în județul Dâmbovița, 1 în județul Galați, 1 în județul Giurgiu, 2 în județul Harghita, 2 în județul Iași, 1 în județul Mehedinți , 1 în județul Neamț, 7 în județul Olt, 1 în județul Satu Mare, 3 în județul Sibiu, 4 în județul Suceava, 2 în județul Teleorman, 2 în județul Tulcea, 2 în județul Vaslui, 4 în județul Vrancea, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.

Rata de incidenţă scade în toată ţara: 

Lista localităților cu incidența mai mare sau egală cu 3

Alexandru Rafila: „A murit un Parlament pe zi! Trebuie să discutăm deschis de eventualele efecte adverse”
Bilanţ coronavirus 22 noiembrie 2021. Medicul Valeriu Gheorghiţă afirmă că zona Europei de Est, unde rata de vaccinare anti-COVID este una scăzută, poate reprezenta bazinul pentru generarea unei variante a virusului SARS-CoV-2 care să poată eluda răspunsul imun oferit de vaccinuri. Conform acestuia, este „puţin probabilă” apariţia unei tulpini mai contagioase decât Delta, care este comparabilă cu virusurile înalt transmisibile, riscul fiind legat de apariţia unei tulpini în faţa căreia vaccinul să nu aibă efect.

Germania vrea să introducă vaccinarea obligatorie şi carantina: „Staţi acasă, toată ţara este un focar”

Europa nu poate să fie bine până nu sunt toate ţările bine. Practic, nimeni nu este în siguranţă până când toată populaţia europeană nu este în siguranţă. Tocmai de aceea există un interes crescut al Bruxelles-ului faţă de România, faţă de Bulgaria, faţă de celelalte ţări din estul Europei care au în momentul de faţă o rată scăzută de vaccinare faţă de media europeană şi care poate în viitor să reprezinte potenţialul bazin de generare a noilor cazuri, dar şi a noilor variante virale, pentru că nu uităm că, de fapt, acesta este un alt lucru extrem de important şi anume faptul că pe măsură ce vom avea în continuare un număr important de cazuri la nivel global, vom avea acest risc de generare a noilor variante virale. Şi pericolul în momentul de faţă nu este să avem o variantă virală mai transmisibilă decât este deja varianta Delta, ci o variantă virală care ocoleşte răspunsul imun, care eludează parţial sau în totalitate răspunsul imun, or acest lucru ar fi catastrofal.

Practic ar însemna ca vaccinurile actuale şi protecţia dobândită până în acest moment la nivel populaţional ca urmare a trecerii prin boală şi ca urmare a vaccinării să nu fie îndeajuns de suficiente pentru a preveni noile îmbolnăviri. Deci acesta este marele risc de a asista la o variantă virală care să fie adaptată, să aibă mutaţii care eludează răspunsul imun. Nu vorbim de România punctual, vorbim de un risc la nivel global”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă duminică seară, la Digi 24.

DailyBusiness
Senatul a dat undă verde. Medicamentele care DEVIN droguri periculoase
Spynews
10 sfaturi pentru părinți pentru a crește un copil inteligent. De ce este bine să le citești povești celor mici
Bzi.ro
Ce religie are Gabriela Cristea: Vedeta vrea să fie incinerată!
Fanatik.ro
Ele sunt zodiile care au o șansă unică până în decembrie. Trei nativi pot da de bani și de noroc
Capital.ro
Reguli ITP 2024. Se suspendă automat înmatricularea. Ce șoferi nu mai au drept legal de circulație
Playtech.ro
Ramona Olaru se mută într-un apartament de 300.000 de euro. A investit o avere în noua locuință
DailyBusiness
Programul Family Start oferă cel mai avantajos credit de pe piață
Adevarul
Sexul oral, vinovat de creșterea numărului cazurilor unui tip de cancer. Care este explicația
wowbiz.ro
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor majora
Spynews
Ce pensie are Saveta Bogdan! Artista de muzică populară încasează puțin peste veniturile medii din România: ”Cu ce mai cânt, mă descurc”
Spynews
Un fotbalist a murit pe teren, după ce a fost lovit de un fulger! Alți cinci jucători au fost grav răniți. Tragedia a fost filmată | VIDEO
Evz.ro
Avionul prăbușit de un pilot care și-a pierdut mințile. O catastrofă unică în istoria aviației, 114 oameni au murit
Ego.ro
După ce ar fi gafat cu Marica, Ioana Tamaș și-a expus trupul perfect! Imaginile cu ea arată de ce nu i-aputut rezista fostul tricolor
Prosport.ro
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai puțin ştiută a magnatului
kanald.ro
Unde va petrece sărbătorile Vlad Pascu. Judecătorii au luat o decizie în cazul celui care a provocat tragedia de la 2 Mai
Cancan.ro
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Oana Lis a vrut să se sinucidă. Ce a făcut soția lui Viorel Lis
StirileBZI
Se dau tichete sociale de Crăciun 2024: Românii primesc 125 de lei pentru masa de Sărbători!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu Eugenie Bouchard. Cum a putut să apară îmbrăcată, mai mult dezbrăcată
stirilekanald.ro
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau cunoscute în Târgu Mureș
substantial.ro
Statele Unite cer Israelului să ia măsuri împotriva violenței coloniștilor israelieni în Cisiordania
MediaFlux
Se VERIFICĂ TOATE PENSIILE! CASA de PENSII a ANUNȚAT
Shtiu.ro
Concidența coincidențelor: Doi frați au murit la un an distanță, călcați de același taxi care transporta același pasager
Puterea.ro
Mugur Isărescu este mai ,,sărac” cu un milion de lei, dar așteaptă câștigurile din dobânzi