„Analiza efectuată la nivel naţional asupra evoluţiei dinamicii accidentelor rutiere grave, în perioada 01.01 – 30.04.2015, relevă înregistrarea a 2.322 accidente, din care a rezultat decesul a 469 persoane şi rănirea gravă a altor 2.210. Viteza, prin cele două forme de manifestare, respectiv viteza excesivă ori neadaptată la condiţiile de drum şi trafic, ocupă locul doi la nivel naţional în ierarhia principalelor cauze generatoare, ducând la producerea a 20,5 % din totalul accidentelor”, se arată într-un comunicat al Poliției Române, scrie voceatransilvaniei.ro.
Citeşte şi Accident grav în apropiere de Bucureşti, în a doua zi de Paşte. BILANŢ NEGRU pe şosele
Mai precis, potrivit datelor Poliției, pe acest fond s-au produs 477 accidente, soldate cu decesul a 120 persoane şi rănirea gravă a altor 480.
Citeşte şi TOP 10 cele mai NESIGURE MAŞINI. Nume IMPORTANTE pe LISTĂ
În acest context, în perioada 18–24 mai, poliţiştii rutieri anunță că vor intensifica activităţile de impunere a legii şi de conştientizare a participanţilor la trafic cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea normelor legale, axate în special pe combaterea nerespectării regimului legal de viteză.