Bilanţul Consiliului Concurenţei: În 20 de ani de activitate a dat amenzi de 574,7 milioane de euro

Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi în cuantum total de 574,7 milioane euro în cei 20 de ani de activitate, în urma instrumentării cazurilor de practici anticoncurenţiale, cele mai mari amenzi fiind aplicate în anul 2011, de 294,16 milioane euro, a declarat joi preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu, în conferinţa de aniversare a 20 de ani de activitate.
Filip Stan
18 mai 2017, 07:32
Bilanţul Consiliului Concurenţei: În 20 de ani de activitate a dat amenzi de 574,7 milioane de euro

Peste 90% din sancţiuni au fost aplicate pentru practici anticoncurenţiale, respectiv înţelegeri între companii şi abuz de poziţie dominantă, şi doar 1% pentru omisunea notificării unei tranzacţii.

Din 1997 şi până în prezent, au fost declanşate 345 investigaţii, din care aproape 52% reprezintă autosesizări.

Din totalul de 345 de investigaţii, 69,2% au avut ca obiect practici anticoncurenţiale, respectiv înţelegeri între companii şi abuz de poziţie dominantă, iar peste 15% au vizat concentrări economice (tranzacţii) care nu au fost notificate autorităţii de concurenţă.

”Prin combinarea mecanismelor pe care le avem la dispoziţie, bilanţul activităţii instituţiei cuprinde realizări de dimensiuni semnificative: sancţiuni în valoare totală de 574 milioane euro, în urma instrumentării cazurilor de practici anticoncurenţiale (un caz complex, de referinţă este investigaţia de pe piaţa carburanţilor), intensificarea activităţii normative, un exemplu de succes fiind eliminarea comisionului de rambursare anticipată la credite, şi implementarea unor noi proiecte – Monitorul Preţurilor, comparatorul de preţuri în domeniul alimentar”, a spus Chiriţoiu, transmite News.ro.

Toate aceste acţiuni au generat consumatorilor economii de peste un miliard de euro, conform estimărilor Academiei de Studii Economice.

Bugetul autorităţii de concurenţă, în cei 20 de ani de funcţionare, este de aproximativ 158,7 milioane euro. În 2004, Oficiul Concurenţei a fost preluat de Consiliul Concurenţei.

Din 1997 până în prezent, Consiliul Concurenţei a emis 4.028 decizii, din care 515 au fost decizii de sancţionare sau prin care au fost acceptate angajamente din partea companiilor.

Până la sfârşitul anului 2003, se emiteau decizii distincte pentru constatarea încălcării legii şi pentru sancţionarea companiilor. Din 2004, odată cu modificarea Legii Concurenţei, această metodologie a fot schimbată, fiind emisă o singură decizie atât pentru constatare, cât şi pentru sancţionare. Schimbarea de metodologie şi eliminarea unor obligaţii de notificare au condus la scăderea  numărului de decizii emise.

”Am devenit mai eficienţi în îndeplinirea obiectivului nostru principal, de detectare şi sancţionare a practicilor anticoncurenţiale – derulăm mai multe cazuri, într-o perioadă mai scurtă -, iar deciziile noastre sunt, în ultimii ani, confirmate de instanţă, în totalitate. La ora actuală, putem spune că suntem o instituţie eficientă, puternică, care acţionează similar celorlalte autorităţi de concurenţă din statele membre ale Uniunii Europene”, a menţionat Chiriţoiu.

Obiectivul autorităţii de concurenţă nu este acela de a aplica sancţiuni, ci de a promova regulile de concurenţă, astfel încât toţi actorii din piaţă şi să cunoască atât modul prin care pot fi protejaţi legal în cazul în care ar fi victime ale unor practici anticoncurenţiale, cât şi riscurile la care se expun în cazul în care încalcă regulile, potrivit autorităţii.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Cum se prepară corect salata de icre. Rezultatul e un deliciu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Șoferii riscă să rămână fără certificat de înmatriculare. Anunț de ultimă oră de la RAR
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri