Bilanţul inundaţiilor din Freetown a depăşit deja 400 de morţi şi riscă să crească tot mai mult

Peste 400 de oameni au murit în urma inundațiilor care s-au produs luni în Sierra Leone, unde alte 600 de persoane sunt date dispărute, a anunțat vineri Crucea Roșie, care a lansat o campanie de donații în beneficiul acestei țări din Africa de Vest, complet "depășită" de amploarea catastrofei, informează AFP.
Alina Costache
18 aug. 2017, 12:04
Bilanţul inundaţiilor din Freetown a depăşit deja 400 de morţi şi riscă să crească tot mai mult

„Astăzi, am numărat peste 400 de morți”, a declarat secretarul general al Federației Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii, Elhadj As Sy, în fața jurnaliștilor reuniți la Geneva.

Bilanțul „ar putea încă să crească și mai mult”, a prevenit purtătorul de cuvânt al Biroului de Coordonare a Afacerilor Umanitare din cadrul ONU, Jens Laerke.

Bilanțul oficial era până vineri de 312 morți. Alte 600 de persoane sunt în continuare dispărute.

Joi, peste 300 de victime, ale căror corpuri nu au putut fi identificate, au fost înmormântate la Waterloo, o localitate aflată în apropiere de Freetown, în prezența președintelui din Sierra Leone, Ernest Bai Koroma, și a președintelui din Liberia, Ellen Johnson Sirleaf.

Prevăzând o creștere și mai mare a numărului victimelor produse de aceste inundații, autoritățile au săpat 400 de morminte în cimitirul din Waterloo, nu foarte departe de cele în care au fost înhumate victimele epidemiei cauzate de virusul Ebola, care a făcut 4.000 de morți în Sierra Leone în 2014 și 2015.

Înmormântările colective vor continua pe parcursul zilei de vineri.

În aceeași conferință de presă, Elhadj As Sy a spus, de asemenea, că Sierra Leone se confruntă cu o criză „care îi depășește capacitățile” și a îndemnat comunitatea internațională să sprijine această țară africană.

Profund afectate de catastrofă, persoanele strămutate din Freetown dorm în continuare sub cerul liber, „deoarece nu există suficient de multe adăposturi pentru toată lumea”, a spus el.

Potrivit aceluiași oficial, Crucea Roșie va demara vineri o campanie de donații în regim de urgență, subliniind faptul că va trebui „să se combine eforturile întregii lumi” pentru a rezolva criza apărută în urma acestei catastrofe naturale.

Locuitorii din Freetown — capitala suprapopulată, cu peste 1,2 milioane de locuitori, a uneia dintre cele mai sărace țări din lume — au fost surprinși în timp ce dormeau, în noaptea de duminică spre luni, când, după trei zile de ploi torențiale, valuri de nămol și apă au invadat străzile și versanții unor coline s-au prăbușit peste locuințele lor.

În perioada imediat următoare, autoritățile și agențiile internaționale vor trebui să evite propagarea maladiilor care sunt de obicei declanșate de inundații, precum dizenteria și holera.

Marea Britanie a anunțat un ajutor de 5 milioane de lire sterline (5,5 milioane de euro) pentru a finanța diverse agenții ale ONU și ONG-uri care s-au mobilizat pe teren pentru a furniza adăposturi pentru numeroșii copii lipsiți de locuințe în urma catastrofei, dar și apă potabilă, alimente și medicamente pentru miile de supraviețuitori.

„Ajutorul nostru va aduce bunuri esențiale pentru supraviețuire, precum alimente, apă, adăposturi și îmbrăcăminte, pentru oameni care au pierdut totul. Comunitatea internațională trebuie să ne urmeze în acest demers”, a spus secretarul de stat britanic pentru Dezvoltare Internațională, Priti Patel.

Crucea Roșie a anunțat că va lansa vineri un apel în favoarea donațiilor internaționale, iar China a promis deja 1 milion de dolari, Togo 500.000 de dolari și Comisia Europeană 300.000 de euro, în timp ce Israel și mai multe țări din Africa de Vest au oferit fonduri și bunuri de primă necesitate în Freetown.

Potrivit Crucii Roșii, alunecări de teren de mai mică amploare au avut loc începând de luni în estul capitalei și în Bo, al doilea oraș ca mărime al țării, în contextul în care sezonul ploios este departe de a se fi încheiat și este posibilă producerea unor noi inundații.

Până în prezent, evacuarea persoanelor fără adăpost s-a făcut pe bază de voluntariat, ceea ce, potrivit lui Elhadj As Sy, reprezintă „cea mai bună metodă”.

„Impunerea unor mijloace de constrângere în mijlocul unei astfel de situații dificile nu ar fi deloc o idee bună”, a afirmat același expert.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se plantează, de fapt, în luna ianuarie. Abia atunci o să ai o recoltă frumoasă. Toți românii care stau la curte trebuie să știe
Capital.ro
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Stare de urgență în Rusia, e mobilizare generală. Europa, cu ochii pe Marea Neagră
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
StirileBZI
Ce mănâncă europenii de Crăciun. Cele mai neobișnuite tradiții culinare
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
David Popovici și Leon Marchand ar putea intra într-o cursă istorică la 200 m liber
MediaFlux
SE ÎNCHID punctele de FRONTIERĂ! DECIZIA ROMÂNIEI din 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Solidaritate cu soția lui Petre Daea? „Pentru multe femei, Crăciunul e o luptă cu frica şi cu tăcerea; nimeni nu trebuie să trăiască în teamă” (ANES)