Optsprezece mineri au fost scoşi la suprafaţă în viaţă, însă răniţi, din această mină ilegală situată în nordul insulei Sulawesi, în timp ce echipele de salvare se tem că zeci de victime sunt încă prinse în subteran.
„Echipa responsabilă cu evacuarea lucrează 24 de ore din 24 începând de luni, în momentul în care sit-ul a fost considerat sigur pentru salvatori”, a declarat Sutopo Purwo Nugroho, purtătorul de cuvânt al Agenţiei de gestionare a dezastrelor, potrivit Agerpres.
Operaţiunile de salvare au fost încetinite de terenul foarte abrupt, solul instabil şi de puţurile foarte înguste ale minei. În primele zile după accident, produs pe 26 februarie, salvatorii au săpat cu lopeţile şi cu mâinile, pentru a evita riscul de a-i pune în pericol pe eventualii supravieţuitori din cauza alunecărilor de teren.
Excavatoarele încearcă acum să elimine dărâmăturile pentru a găsi corpurile victimelor. „În această etapă, şansele de a găsi supravieţuitori sunt foarte mici”, a recunoscut Abdul Muin Paputungan, un oficial local al agenţiei.
Citeşte şi Cel puţin trei morţi şi zeci de dispăruţi după prăbuşirea unei mine de aur
Bărbaţii care au supravieţuit accidentului afirmă că între 30 şi 100 de mineri ar putea fi încă prinşi în subteran.
Accidentul s-a produs într-o mină din Bolaang Mongondow, o regiune în care cinci mineri au murit în luna decembrie în urma unui accident într-o mină de aur ilegală. Acesta s-a produs din cauza prăbuşirii grinzilor şi a instabilităţii solului, potrivit Agerpres.
Pe insulă se află numeroase mine de aur care nu respectă niciuna dintre normele oficiale de siguranţă.
În 2016, 11 mineri au fost ucişi într-o alunecare de teren într-o mină ilegală din provincia Jambi, pe insula Sumatra. Cu un an înainte, 12 persoane şi-au pierdut viaţa pe insula Java în urma prăbuşirii unei mine de aur dezafectate.