Biletele Untold 2023 se pun în vânzare începând cu luna octombrie. Festivalul va avea loc în perioada 3-6 august

Organizatorii Untold au anunțat într-un comunicat de presă că în 2023 festivalul va avea loc în perioada 3-6 august și că biletele vor fi puse în vânzare începând cu șase octombrie.
Bianca Bocioacă
29 sept. 2022, 14:49
Biletele Untold 2023 se pun în vânzare începând cu luna octombrie. Festivalul va avea loc în perioada 3-6 august

Ediția cu numărul opt a festivalului Untold 2023, unul dintre cele mai mari din întreaga lume, va avea loc în luna august a anului viitor. Abonamentele pentru festival se vor vinde începând cu șase octombrie.

„Pe lângă cei mai buni DJ-i din lume, organizatorii spun că anul 2023 va aduce în line-up  festivalului  trupe care vin pentru prima dată în România și artiști pe care fanii și-i doresc pe scena principală Untold. Ediția cu numărul opt aduce și o poveste nouă, personaje noi și multe alte surprize  pe care participanții le vor descoperi în tărâmul magic Untold. În cele patru zile și patru nopți de festival, creatorii experienței Untold vor transforma cei peste 235.ooo de metri pătrați din Parcul Central din Cluj Napoca într-o lume a diversității genurilor muzicale, care include live act-uri, show-uri ale celor mai cunoscuți artiști din cultura EDM, techno, tech-house, deep-house, house, trance, hip-hop, pop, drum’n’bass, trap, dubstep, trip-hop și multe altele”, conform comunicatului.

Citește și: Andreea Esca a făcut show la Untold 2022. S-a urcat direct pe scenă: „Pot să consider că a fost petrecerea de ziua mea”

Potrivit organizatorilor, primele 10.000 de abonamente vor fi puse în vânzare în data de șase octombrie, la ora 14:00, la prețul de 109 euro plus taxe.

În 2022 aproximativ 360.000 de oameni au participat la festival, unde peste 200 de artiști și trupe, precum Alok, Above & Beyond, Claptone, Hardwell, Don Diablo, David Guetta, Lost Frequencies, Morten, J-Balvin, G-Eazy, Major Lazer și Anne Marie.

Citește și: Zecile de mii de petrecăreți de la Untold au adus o sumă colosală Clujului. Emil Boc: Suma este și mai mare decât în anii trecuți

DailyBusiness
Angajări pe bandă rulantă la McDonald’s. Iată ce salariu se oferă și care sunt beneficiile
Spynews
Antena 1 anunță concurenții sezonului 21 Te cunosc de undeva! Artiștii cunoscuți și cei aflați la început de drum promit un show de neratat
Bzi.ro
Cu ce se ocupă iubita lui Cuza de la Neatza! Alexandra a fost inițiată de Ema Uta!
Fanatik.ro
Construcția uriașă a primit undă verde, iar România dă lovitura într-un domeniu cheie. Se investește 1,4 miliarde de euro pentru realizarea ei
Capital.ro
Stop la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot cash de la bancomate. Dispar aceste ATM-uri
Playtech.ro
Laura Vicol, gest disperat înainte de a fi arestată. Ce a făcut de faţă cu toată lumea, nu se mai...
DailyBusiness
Truc genial! Cum să fierbi pasărea de țară perfect în timp record!
Adevarul
Canadian prins la furat în România. Urmărire ca în filme într-un centru comercial din Oradea
wowbiz.ro
Larisa Iordache, pierdere uriașă cu puțin timp înainte să nască! Fosta gimnastă suferă cumplit: „Rămas bun, suflet drag. Am simțit, după multe vizite la medici...”
Spynews
Ramona de la Mireasa, sezonul 10, imagini înduioșătoare alături de fiica ei! Cum s-a afișat fosta concurentă împreună cu Rebeca: „O iubesc” / FOTO
Spynews
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de condamnarea de 10 ani de închisoare, după accidentul din 2 Mai. Urmează un nou proces
Evz.ro
Vremea aduce mari schimbări. Surpriză totală azi
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ajutoare sociale care rămân neschimbate în 2025: Guvernul României a decis să plafoneze valoarea ISR la 660 de lei
Cancan.ro
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Se înregistrează obligatoriu în document. Anunț pentru proprietarii de locuințe din România. Lege în 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Două surori gemene, dispărute fără urmă de acasă, au fost găsite în apele reci ale unui râu. Ce s-a întâmplat
substantial.ro
Pensionarul român cu cea mai mare pensie bazată pe contributivitate încasează peste 108.000 de lei lunar
MediaFlux
Vin BANI în PLUS pentru PENSIONARI! RECALCULAREA pensiilor după ADEVERINȚELE din dosare
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol