Bill Gates s-a vaccinat. Fizicianul Cristian Presură explică de ce nu crede că miliardarul „a fost injectat cu apă”

Fondatorul Microsoft a primit prima doză de vaccin împotriva COVID-19, potrivit unei fotografii pe care a postat-o pe contul său de Twitter. Bill Gates a transmis că se simte foarte bine și că se bucură că se află printre persoanele de peste 65 de ani, astfel încât s-a putut vaccina mai repede.
George Russo
27 ian. 2021, 19:29
Bill Gates s-a vaccinat. Fizicianul Cristian Presură explică de ce nu crede că miliardarul

Bill Gates, fondatorul Microsoft, a declarat că este şocat de numeroasele teorii ale conspiraţiei, răspândite pe reţelele de socializare prin care este acuzat c-ar fi provocat pandemia COVID-19. Miliardarul le-a catalogat drept „nebuneşti” şi „dăunătoare”, însă ar vrea să afle ce stă la baza acestora.

Fondatorul Microsoft este susţinut şi în România de multe voci care amintesc de investiţiile de miliarde de dolari făcute de acesta în domeniul medical şi de faptul că a fost cel care de ani de zile a avertizat asupra iminenţei apariţiei unei pandemii.

Fizicianul Cristian Presură a explicat la Digi24 de unde vin și de ce apar astfel de teorii ale conspiraţiei și mai ales de ce au ele succes.

„Eu aș zice că suntem siguri (n.r. că nu s-a injectat cu apă), pentru că Bill Gates este un om care a investit foarte mult în vaccinuri. E cumva paradoxal că lumea îl acuză de tot felul de teorii conspiraționiste, însă el a investit multe sute, milioane de euro. El a fost cel care cu mulți ani înainte ne-a prevenit de aceste pandemii și a făcut tot posibilul anul acesta pentru a ajuta la obținerea noului vaccin. Deci, eu sunt sigur că n-a fost apă.”, a spus Cristian Presură.

Bill Gates vrea să ne implanteze cipuri? Răspunsul fizicianului

Fizicianul Cristian Presură a explicat şi de ce nu este posibilă, în momentul de faţă, ipoteza în care marile companii tech ar dori să introducă un cip prin vaccinul anti-Covid, pentru a monitoriza populaţia.

„Nu putem face la ora actuală un cip atât de mic încât să încapă în vaccin, să intre prin sânge, să ajungă în creierul uman, de unde să ne controleze sau să transmită gândurile noastre. Asta este imposibil. Pentru ca să treacă, de exemplu, de bariera hemato-encefalică, deci să treacă din sânge către creier, el trebuie să fie mai mic decât câțiva nanometri. Or, dacă e mai mic decât câțiva nanometri, nu putem să punem niciun tranzistor. Și dacă punem măcar un tranzistor, nu vom putea face nimic cu el. Deci, este pur și simplu o fantezie, o versiune science-fiction.

Atunci când vine vorba despre dezinformare, minciunile trebuie să fie gogonate, uriașe, efectul unei miniciuni uriașe fiind dublu: primul este că aproape că ți-e rușine să o demontezi. Este atât de evidentă pentru o bună parte a populației, încât nu-ți vine să vorbești despre ea – cum e cipul, care nu poate exista. Și în al doilea rând, oamenii care cred într-o minciună gogonată niciodată nu vor avea senzația că trebuie să caute și altceva pe lângă ea. Cu alte cuvinte, minciuna gogonată devine un adevăr în sine, care are viață proprie.

De ce a fost inventată o asemenea minciună nu știu așa de bine, dar știu că s-a propagat foarte repede. A fost un studiu recent, de la MediaStandard.ro, care a arătat că aceste teorii ale conspirației în jurul 5G și în jurul coronavirus s-au propagat de două ori mai repede decât se așteptau cercetătorii. Studiile au fost făcute folosind Google Trends, folosind ceea ce caută oamenii pe internet.

Și asta a fost o surpriză, de ce s-au propagat mult mai repede decât în mod obișnuit? Probabil că minciunile au fost mult prea gogonate și atunci s-au propagat și mai repede. E interesant că ei au studiat și alte teorii ale conspirației, care nu sunt chiar teorii ale conspirației, dar sunt idei care se propagă foarte repede, fără să fie o teorie completă.

Una dintre aceste idei, care s-a propagat foarte repede, a fost faptul că consumul de alcool, în special vinul, ar ajuta coronavirusul. Ceea ce nu e adevărat. Sau faptul, de exemplu, că într-o zonă caldă, atunci când stăm la soare, luăm mai rar coronavirus, care iarăși nu este adevărat.” a mai spus fizicianul.

Citeşte şi: Donald Trump, interzis şi pe YouTube. I s-a suspendat contul pe perioadă nedeterminată

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Viața bate filmul. Cum se desfășoară, de fapt, Conclavul de la Vatican 
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Elevii s-au întors la cursuri! Când începe următoarea vacanță din anul școlar 2024 - 2025
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A fost o legendă. A făcut milioane de oameni să râdă. Drum lin!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump, avertisment final către Vladimir Putin privind Ucraina: „Încetează focul, stai la masa negocierilor și semnează un acord!”
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre