Bioterorismul: Cât este isterie şi cât este adevăr în posibilitatea unui ATAC biologic

Este important să ne amintim că riscul unui atac biologic este foarte scăzut și că, pentru că virusurile pot evolua cu ușurință, potențialul de focare naturale este imprevizibil. Important este să ai instrumentele potrivite în cazul apariției unui focar, unei epidemii sau pandemii, iar acestea includ un plan de izolare, canale deschise de comunicare, cercetare științifică și schimbul de cunoștințe, potrivit Stratfor. În cele mai multe cazuri care implică un potențial agent patogen, vestea poate să pară mult mai gravă decât amenințarea reală.

Propagarea infecţioasă a bolilor

De la începutul lunii februarie au existat cazuri de H5N1 (gripa aviară) în Cambodgia, H1N1 (gripa porcină) în India și mai nou coronavirus (un membru din aceeași familie ca și virusul SARS) în Regatul Unit. Recent, un bărbat din Nepal, care a călătorit prin multe țări și în cele din urmă a ajuns în Statele Unite, a descoperit că avea o formă de tuberculoză rezistentă la medicamente, iar Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA a lansat un raport care atestă că infecţiile rezistente la antibiotice în spitale sunt în creștere. În plus, Statele Unite se confruntă cu un sezon de gripă mai grav decât în mod normal.

Care este cea mai mare ameninţare globală din această perioadă

Alte articole

România a informat forurile internaţionale că a depistat un focar de gripă aviară H5N1 printre păsările de curte

Avertisment pentru întreaga lume: OMS anunţă că ar putea urma o pandemie mai mortală decât cea de Covid

Potențialul ca o boală să se răspândească este măsurată prin numărul său efectiv de reproducere sau valoarea-R, un scor numeric care indică dacă o boală se va propaga sau nu. Când boala apare prima dată și măsurile de prevenire nu sunt puse la punct, potențialul reproductiv al bolii este menționat ca R0, rata de reproducere de bază. Valoarea numerică este numărul de cazuri pe care un singur caz îl poate produce, în medie, în perioada înfecţioasă. O R0 mai mare de 1 înseamnă că boala probabil se va răspândi (multe virusuri gripale au o R0 între 2 și 3, în timp ce pojarul are o valoare R0 cuprinsă între 12 și 18), în timp ce o valoare-R mai mică de 1 indică faptul că boală nu se va propaga. Factorii care contribuie la răspândirea bolii includ durata de timp în care oamenii sunt contagioşi, cât de mobili sunt atunci când sunt contagioşi, cum se raspândeşte boala (prin fluidele corporale, prin aer), precum și ce în mod este susceptibilă populația.

Atât familia coronavirus, cât şi virusul gripal sunt virusuri ARN, ceea ce înseamnă că se înmulţesc folosind doar ARN-ul. Replicarea rapidă a ARN-ului folosită de mulți viruși este foarte sensibilă la mutații, care sunt pur și simplu erori în procesul de replicare. Unele mutaţii pot modifica comportamentul unui virus, inclusiv severitatea infecției și modul în care virusul este transmis. Combinația dintre două tulpini diferite ale unui virus, printr-un proces cunoscut sub numele de schimbare antigenică, poate duce la ceea ce este, în esență, un nou virus. Gripa, deoarece infectează multe specii, este un exemplu distinctiv al acestui tip de evoluție.

Mutaţiile pot face virusul necunoscut sistemului imunitar al organismului. Lipsa de imunitate la nivelul unei populații permite bolii să se răspândească mai rapid, deoarece populația este mai puțin pregătită pentru a lupta cu boala. Traiectoria unui virus mutant (sau orice altă boală infecțioasă) poate atinge trei niveluri de bază de mărime. Un focar este un eveniment mic, provocat de un agent patogen. O epidemie indică o infecţie mult mai răspândită, care este încă regională, în timp ce o pandemie indică faptul că boala s-a răspândit la nivel global.

Lecții învățate

Au existat mai multe pandemii de gripă de-a lungul istoriei. Pandemia de gripă spaniolă din 1918 este adesea citată fiind un scenariu sumbru, din moment ce a infectat între 20 și 40 la sută din populația lumii, ucigând aproximativ 2 la sută dintre cei infectaţi. În istoria mai recentă, incidente mai mici, inclusiv o epidemie a virusului SARS din 2003 și ceea ce a fost, din punct de vedere tehnic, definit ca o pandemie de gripă porcină (H1N1) în 2009, au provocat teama unei alte pandemii ca cea din 1918. Răspândirea acestor două boli fost oprită înainte de a ajunge la niveluri catastrofale, deși impactul economic provocat de teama de boli a ajuns dincolo de zonele infectate.

Pandemiile anterioare au subliniat importanța pregătirii, care este esenţială pentru gestionarea eficientă a bolilor. Organizația Mondială a Sănătății stabilește un set de linii directoare pentru prevenirea și limitarea pandemiilor. Principiile generale de pregătire includ stocuri de vaccinuri, care se fac atât de Statele Unite, cât și de Uniunea Europeană (deși există posibilitatea ca vaccinurile să nu fie eficace împotriva unui nou virus). Strategiile de izolare, dincolo de vaccinuri, includ carantina persoanelor expuse, limitarea călătoriilor și măsuri de protecţie suplimentare în locuri în care virusul s-ar putea cu ușurință răspândi, cum ar fi aeroporturile. Alte măsuri includ închiderea instituţiilor, școlilor și frontierelor.

Un virus gripal, creat în laborator, ar putea ucide milioane de persoane

Pot fi, de asemenea, luate măsuri individuale de protecție împotriva infecției. Acestea implică măsuri generale de igienă – evitarea aglomeraţiilor umane, spălatul mâinilor și chiar purtarea măștilor în situații specifice, cu risc ridicat. Cu toate acestea, virușii din aer, cum ar fi cei gripali, sunt mai dificil de controlat, din cauza metodei de transmitere. Bolile cum ar fi norovirus, HIV sau holera sunt mult mai grave, dar sunt transmise prin sânge, alte fluide corporale sau materii fecale. Ameninţarea unei pandemii rapide este, prin urmare, încetinită.

Cercetarea este un alt aspect important de pregătire generală. Cunoștințele dobândite din studierea virușilor și disponibilitatea imediată a informațiilor poate fi utilă. De exemplu, secvența genomică a coronavirus care a fost pusă la dispoziție ajută oamenii de ştiinţă şi medicii din diferite țări să identifice mai ușor infecțiile în cazuri limitate și astfel pot implementa procedurile de carantină după cum este necesar.

Cercetarea virusurilor noi poate ajuta, de asemenea, la realizarea unor vaccinuri mai eficiente împotriva posibilelor mutaţii, deși acest tip de cercetare nu este lipsită de controverse. Un exemplu în acest sens este cercetarea cu privire la virusul H5N1.

Primul H5N1 a apărut la om în 1997. Din cele peste 600 de cazuri care au apărut de atunci, mai mult de jumătate au dus la moarte. Cu toate acestea, virusul nu se transmite cu ușurință, pentru că trebuie să treacă de la păsari la om. Transmiterea de la om-la-om de H5N1 este extrem de rară, cu doar câteva incidente suspecte în istoria cunoscută a bolii. Chiar dacă există un vaccin H5N1, este posibil ca o nouă variantă de vaccin să fie necesară dacă virusul evoluează într-o formă care îl face transmisibil între oameni. Vaccinurile pot dura luni sau chiar ani să fie dezvoltate, dar cercetarea preliminară a unui virus, înainte de depistarea unui focar, poate ajuta la accelerarea dezvoltării lui.

În luna decembrie 2011, două laboratoare de cercetare distincte, unul în Statele Unite și unul în Țările de Jos, au căutat să publice cercetarea cu privire la virusul H5N1. Pe parcursul cercetărilor lor, aceste laboratoare au creat mutații în virus care au permis transmiterea lui prin aer între dihori. Aceste mutații au provocat, de asemenea, alte modificări, inclusiv o scădere a mortalității virusului și robustețea (capacitatea de a supraviețui în afara purtătorului). Publicarea cercetării a fost amânată din cauza preocupărilor că rezultatele ar putea crește riscul de eliberare accidentală a virusului sau că informațiile ar putea fi folosite de către organizațiile teroriste pentru a efectua un atac biologic. În cele din urmă, s-a permis publicarea lucrărilor de la ambele laboratoare.

Cu toate acestea, comunitatea științifică a impus un moratoriu voluntar. Această interdicție voluntară a fost ridicată pentru o mare parte a lumii pe 24 ianuarie 2013. Pe 21 februarie, National Institute of Health din Statele Unite a emis linii directoare propuse pentru laboratoarele federale care lucrează cu H5N1. Odată ce standardele sunt stabilite, deciziile vor fi probabil efectuate de la caz la caz, pentru a permite cercetării să continue.

Teama de o pandemie care rezultă din cercetarea H5N1 continuă însă chiar și după ce moratoriul a fost ridicat. Oponenții cercetării citează posibilitatea ca virusul să fie lansat accidental sau să fie folosit în mod intenționat ca o armă biologică.

Ecuația de risc-recompensă

Riscul unei deversări accidentale de H5N1 este similară cu cea a altor agenți patogeni infecțioși studiaţi în prezent. Standardele corespunzătoare de siguranță sunt esențiale, desigur, și experții în domeniu au avut un an pentru a determina cel mai bun mod de a proceda. Cercetarea virusului a fost realizată la nivel de biosecuritate trei din patru, care necesită ca cercetătorii să poarte măști și halate de unică folosință pentru a lucra într-un mediu de presiune negativă. În timp ce multe dintre aceste laboratoare sunt parte a unor universități, accesul este controlat, fie prin intrarea cu cheie sau chiar cu scanere de identitate. Riscul de propagare, fie accidentală, fie prin furt, nu poate fi complet eliminat, dar având aceşti parametri stabiliți riscul este minim.

Utilizarea agentului patogen ca o armă biologică necesită o evaluare a unui actor non-statal care ar avea capacitatea de a izola tulpina virulentă, ca apoi să o transforme în „armă biologică” și să o distribuie.

Având în vedere că versiunea de laborator a H5N1 – sau a oricărui virus gripal – este un agent patogen contagios, ar fi două moduri posibile prin care un actor non-statal ar putea să inițieze un atac. Virusul ar putea fi îmbunătățit, și apoi eliberat într-o zonă populată, sau un individ ar putea fi infectat cu virusul și trimis să circule liber în cadrul unei populații.

Există constrângeri severe care fac succesul cu ajutorul uneia dintre aceste metode puțin probabil. Tehnologia necesară pentru a rafina și aerosoliza un agent patogen pentru un atac biologic este dincolo de capacitatea majorităţii actorilor non-statali. Chiar dacă aceştia au fost în măsură să dezvolte o armă, alți factori, cum ar fi vântul și umiditatea, pot face un atac ineficient. Folosind un purtător uman este o metodă mai puțin costisitoare, dar se impune ca agentul biologic să provoace contaminare. În plus, în scopul de a infecta un număr mare de persoane necesare pentru a începe un focar, persoana infectată trebuie să fie mobilă în timp ce este contagioasă, ceea ce este puţin probabil cu o boala gravă, cum ar fi variola.

În ceea ce privește continuarea cercetării, există o ecuație de risc-recompensă care trebuie luată în considerare. Amenințarea unui atac terorist cu arme biologice este foarte scăzută. Și deşi este imposibil să prezici focarele virale, este important să fii capabil să recunoşti o nouă tulpină de virus care ar putea duce la o epidemie sau chiar o pandemie, ceea ce ar permite țărilor să răspundă mai eficient. Toate acestea depind de nivelul de pregătire al națiunilor dezvoltate și capacitatea lor de a schimba rapid informații, de a desfășura activități de cercetare și de a promova conștientizarea individuală a amenințării biologice.