Biroul executiv al PNL a modificat statutul partidului: Preşedinţii de filiale pot fi demişi prin votul majorităţii simple

Biroul executiv al PNL a adoptat luni modificarea statutului formaţiunii, în sensul că preşedinţii de filiale judeţene pot fi demişi cu o majoritate de simplă de voturi, anunţă News.ro. Până acum, demiterea acestora se făcea cu două treimi din voturi.
Romania TV
30 iul. 2018, 12:28
Biroul executiv al PNL a modificat statutul partidului: Preşedinţii de filiale pot fi demişi prin votul majorităţii simple

UPDATE: Conducerea PNL modifică Statutul formaţiunii, astfel încât să preşedinţii de organizaţii judeţene ale PNL să poată fi demişi cu voturile a 50% plus unu din numărul membrilor Biroului Politic Naţional, au declarat surse din partid pentru News.ro. Potrivit acestora, propunerea de modificare a fost făcută de către Ludovic Orban, care ar dori să-i printre alţii, pe preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, şi pe liderii filialelor de sectoare.

Propunerea de modificare a statutului a fost adoptată cu 26 de voturi „pentru”, cinci voturi „împotrivă” şi trei abţineri, potrivit unor surse din partid.

Modificarea a fost propusa Ludovic Orban şi a fost susţinută puternic de Ilie Bolojan şi Raluca Turcan, în timp ce Cristian Buican, Iulian Dumitrescu, Gigel Ştirbu şi Cristian Buşoi au votat împotrivă.

Potrivit articolului 86 de statutul PNL, care defineşte atribuţiile Biroul Politic Naţional (BPN), se arată că acesta „poate hotărâ demiterea preşedinţilor BPJ şi/sau dizolvarea BPJ, în cazul încălcării grave a hotărârilor sau deciziilor partidului, cu votul a 2/3 din membrii BPN”.

Forma adoptată acum de Biroul executiv permite demiterea preşedinţilor de filiale judeţene cu majoritatea simplă de voturi.

În şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL de luni, pe ordinea de zi se află şi modificarea statutului.

Spynews
Cine e presupusa iubită a lui Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu. Primele declarații ale tinerei despre relația pe care o are cu antrenorul
Bzi.ro
Anna Lesko a încins atmosfera pe plajă, în costum de baie! Artista arată senzațional la 45 de ani!
Fanatik.ro
Animalul din România pe care nu vrei să-l vezi niciodată. E abil în camuflaj și e mai periculos decât un urs înfometat
Capital.ro
Benzina și motorina, complet interzise! Șoferii nu vor mai putea alimenta la benzinării
Playtech.ro
WOW cât de frumoasă! Vlăduța Lupău, apariție spectaculoasă la botezul fiului său. Detaliul unic pe care puțini l-au observat
DailyBusiness
Milioane de oameni vor avea CIPURI ÎN CREIER. Ce vor putea face cu ele
Adevarul
Dispariția celui numit „Bill Gates al Marii Britanii“, în naufragiul misterios al unui iaht de lux în Sicilia, scoate la iveală legăturile sale cu serviciile secrete
Spynews
Mihai Trăistariu vrea să fie readus la viață cu ajutorul unei proceduri de criogenare. Câte sute de mii de euro trebuie să plătească: ”Mi-am anunţat şi prietenii”
Spynews
Mesajul lui Ed Sheeran pentru români, înainte de concertul de sâmbătă! Ce trebuie să știe cei care și-au cumpărat bilete la show-ul îndrăgitului cântăreț / VIDEO
Evz.ro
Abuzurile asociațiilor de proprietari. Nu au voie să ceară asta locatarilor
Ego.ro
Singura femeie care l-a părăsit pe Alain Delon i-a înnebunit pe bărbați cu trupul ei! FOTO incredibile, la 58 de ani
Prosport.ro
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și pe medaliații olimpici de peste Prut ca pe „frații” lor români: „Nu suntem o Țară?”
wowbiz.ro
Dana Roba și Beni s-au despărțit după un an de relație: „S-a terminat. Nu mai pot...”
Cancan.ro
Am aflat pe cine suspectează Ilie Năstase că este amantul Ioanei. E un milionar român
Playsport.ro
Cum a fost surprins Rică Răducanu la terasa pe care o are la Neptun. Celui care l-a filmat nu i-a venit să creadă
kanald.ro
Noi ajutoare din partea statului, de la 1 septembrie! Cine sunt românii care primesc sume de ordinul miilor de lei
Capital.ro
Banii cash sunt gata să dispară. Anunțul Băncii Naționale pentru cei cu numerar
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din fotbalul românesc!
stirilekanald.ro
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
substantial.ro
Cele mai rapide rețete pentru negrese gustoase: gata în mai puțin de 20 de minute!
MediaFlux
Seful Casei de Pensii recunoaște. CÂTE decizii de recalculare SUNT GREȘITE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...