BUCUREŞTI-CENTENAR Biserica Bucur Ciobanu’, un colţ de rai în Bucureşti VIDEO

Primăria Capitalei se pregătește pentru Centenarul Unirii, în 2018. Va organiza, astfel, Luna Bucureștilor, un proiect care presupune o lună de evenimente artistice, expoziții, concerte, târguri, tururi speciale în clădiri de patrimoniu, dar și un concurs național de dramaturgie și un Pantheon virtual, prin care să fie omagiate peste 400 de personalități ale României.
Alina Costache
26 mart. 2018, 15:13
BUCUREŞTI-CENTENAR Biserica Bucur Ciobanu', un colţ de rai în Bucureşti VIDEO

MATERIAL REALIZAT ÎN CADRUL „BUCUREȘTI – CENTENAR” – PROGRAM CULTURAL DERULAT DE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PRIN ADMINISTRAȚIA MONUMENTELOR ȘI PATRIMONIULUI TURISTIC.

Inedită şi pitorescă, Bisericuţa Bucur Ciobanu’ răsare în mijlocul Capitalei precum o întâmplare. Legenda o fixează drept piatră de temelie a Bucureştilor. „Se spune că oraşul îşi trage numele de la un oarecare cioban sau, după cum spun alţii, haiduc vestit, care se chema Bucur. Acesta îşi păştea oile în acea câmpie de pe marginea râului Dâmboviţa şi poate că pe acolo îşi făcea şi haiduciile lui. În urmă, a clădit o biserică şi a început să construiască şi câteva case pentru el şi pentru alţii.”… spune o cronică veche. Ea ar fi fost zidită din cărămidă de Mircea cel Bătrân după o aprigă bătălie cu turcii, pe locul vechiului lăcaş din lemn, ridicat de ciobanul Bucur.

Alţii susţin că a fost ridicată de Alexandru Vodă „Ciobanu’”, pe locul cimitirului Mânăstirii Radu Vodă, aflată în vecinătate. Dărâmată, incendiată de turci, închisă mult timp, şi ameninţată de regimul ateu, biserica Bucur nu s-a lăsat înghiţită de istoria neliniştită şi oferă în continuare frumoasa ei legendă unui Bucureşti aflat veşnic în căutarea identităţii.

DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Mărturia româncei care a scos-o din minți pe mama lui Elon Musk: ”S-a atacat rău. Dacă aș face-o din nou? Oooh, da!” Exclusiv
Capital.ro
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Cât costă un kilogram de roșii românești la tarabe. Prețuri cu 50% mai mari decât anul trecut
Adevarul
Donald Trump, agent de publicitate pentru Elon Musk. Dovada este pe notița atașată la discursul său de la Casa Albă
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Armată obligatorie pentru femei. Măsura intră în vigoare în 2026
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Impozitarea pensiilor speciale se schimbă! Guvernul revine la cota unică de 10% pentru sumele peste 3.000 de lei
Cancan.ro
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație! George Simion a făcut anunțul serii despre candidatura la prezidențiale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Casele de Pensii, obligate să crească sumele de bani! Seniorii care au lucrat în grupe de muncă și în condiții grele, vizați
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Diversiunea strategică a suveraniștilor: Atenție, vine Anton! Anton? Care Anton?