Biserica lui Gigi Becali din Pipera e aproape gata. Cum arată lăcașul de cult

Gigi Becali își dorește foarte mult ca biserica pe care a ridicat-o din banii săi să fie gata până în vară. Acesta ar fi cel mai frumos cadou de ziua lui.
Filip Stan
19 feb. 2021, 17:03
Biserica lui Gigi Becali din Pipera e aproape gata. Cum arată lăcașul de cult

Vorbim despre biserica pe care el și familia sa o ridică în Pipera, chiar în apropiere de locuința lui.

Lucrările au avansat, iar Gigi Becali s-a concentrat atât de mult pe această construcție că nu a mai apucat să viziteze de schitul din munți unde spunea în urmă cu doi ani că are de gând să se retragă.

Aferistul spunea la vremea aceea că are de gând ca la bătrânețe să se retragă în schitul din județul Vâlcea, unde își va cumpăra teren și sute de oi și va trăi în liniște. E vorba de schitul Pătrunsa din comuna Bărbătești.

Pentru a ajunge la acel schit afaceristul trebuie să parcurgă mai mult de trei kilometri pe jos, până în vârf de munte. Becali a vizitat prima dată schitul în 2018 fiindcă aflase de viața grea pe care o duceau călugării în zona respectivă. Ultima dată a vizitat Pătrunsa în 2019, iar de atunci nu și-a mai făcut apariția.

Primar din Vâlcea: Le-a adus călugărilor ajutoare, cam de o sută de mii de euro

„Au fost atunci câteva discuţii, în 2018 şi 2019, când domnul Becali a venit la Schitul Pătrunsa. A manifestat interes faţă de terenurile din zonă, spunea că îşi doreşte să se retragă de la Bucureşti la mănăstire, dar că ar avea nevoie şi de teren ca să crească oi. Teren am fi găsit aici. Era şi cred că încă este foarte bun prieten cu stareţul Varsanufie, cel care conducea Schitul Pătrunsa atunci. Acum a fost mutat de acolo. (…) Le-a adus călugărilor ajutoare, alimente, ceva utilaje, de toate, cam de 100.000 de euro din ce ştiu, foarte multe. Atunci le-a promis călugărilor că le va cumpăra o şenilată ca să aibă acces mai uşor spre schit.

Este o zonă de munte mai greu accesibilă, se merge pe jos peste 3,5 km. Din 2019, domnul Becali nu a mai venit la Pătrunsa. A fost la Mănăstirea Frăsinei, unde s-a mutat stareţul Varsanufie. Ar fi fost un lucru extraordinar pentru întreaga zonă dacă domnul Becali s-ar fi retras aici, la Pătrunsa. M-aş fi bucurat enorm! L-am mai căutat de câteva ori, am trimis la clinica dumnealui o fată bolnavă de cancer, localnică din Bărbăteşti. Nu i-au luat absolut nici un leu, au îngrijit-o, încă trăieşte, chiar dacă nu s-a vindecat”, a spus primarul Constantin Banacu de la Bărbăteşti-Vâlcea, potrivit Click!

Biserica lui Becali de la Pipera e aproape gata

Lucrările pentru biserica din rondul de la Pipera sunt aproape gata, lucru care poate fi observat și din imaginile realizate recent acolo. Față de toamna anului trecut diferențele sunt uriașe.

 

 

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Alimentul din România pe care americanii vor să-l cumpere cu banii jos. Sunt gata să plătească dolari mulți, dar pun o condiție – să fie spălat și congelat
Capital.ro
A murit Papa Francisc. Doliu mondial în lumea creștinății chiar în a doua zi de Paște
Playtech.ro
Românii scutiți de taxe și impozite. Cum profiți de facilități fiscale și te încadrezi la excepții
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cum a pierdut Rusia Alaska și ce a câștigat America?
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ce se întâmplă când moare Papa. Cum se alege un nou Suveran Pontif
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Ce nu ai voie să faci în a doua zi de Paște: În Lunea Albă finii trebuie să își viziteze nașii
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Băsescu NU trebuia să ajungă președintele României. Dosarul ținut special ascuns
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Papa Francisc a murit la vârsta de 88 de ani. Sfârșitul unui pontificat istoric
MediaFlux
Papa Francisc a schimbat ritualul de înmormântare înainte de deces! Și-a presimțit sfârșitul?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București