O sticlă veche de 100 de ani, cu un mesaj în ea, a fost descoperită sub o piatră de mormânt dintr-o catedrală din Marea Britanie. Cu toate că astfel de mesaje sunt scrise cu intenţia de a oferii informaţii, actualul mesaj a dat peste cap cercetătorii, lucru care a lărgit misterul, potrivit Daily Mail.
Citeşte şi Cel mai vechi mesaj găsit într-o sticlă purtată de apele oceanului intră în Cartea Recordurilor
Astfel, sticla conţinea o bucată de hârtie, ruptă dintr-un anunţ pentru o piesă de teatru. Trei bărbaţi, care par să fie gropari, şi-au scris numele pe foaie, „Mr W Wraybole, Mr W Carter, Mr G Yeoman„, alături de un mesaj suspect:”Acest mormânt a fost deschis în data de sâmbătă, 11 mai 1913„.
„Dacă au deschis mormântul deliberat sau nu, asta nu se ştie. Acum încercăm să aflăm cine sunt cei trei bărbaţi şi apoi vrem să descoperim al cui era mormântul pe care l-au deschis. Motivul pentru care au lăsat mesajul pare să fie unul dintre misterele pe care nu vom putea să le rezolvăm„, a declarat Bob Elsey, expertul care s-a ocupat de deschiderea sticlei şi cercetarea ei.
Citeşte şi Cel mai VECHI MESAJ din lume a fost descoperit în Canada. Află câţi ani are şi ce conţine
Singurul indiciu pare să fie literele „Globe Theatre”, vizibile pe spatele hârtiei folosite pentru mesaj, fiind vorba despre un teatru din Londra care în 1944 şi-a schimbat numele în Gielgud Theatre.