BLACK FRIDAY 2014. Ce reduceri au acum magazinele şi ce reduceri vor avea în VINEREA NEAGRĂ

BLACK FRIDAY 2014. Împrumutată din America, Black Friday a devenit, în scurt timp, preferată și în rândul românilor: al comercianților pe de o parte și al cumpărătorilor de cealaltă parte. Cu mici nuanțe, însă: cel puțin anul acesta, conceptul a fost un pic schimbat, reducerile fiind promovate cu mult înainte. Istoria Black Friday în ţara noastră este simplă şi relativ scurtă, primul Black Friday având loc abia în anul 2011. Considerată o sărbătoare în retail, Black Friday înseamnă, practic, intrarea în luna cadourilor.
Iulian Tudor
04 nov. 2014, 11:54
BLACK FRIDAY 2014. Ce reduceri au acum magazinele şi ce reduceri vor avea în VINEREA NEAGRĂ

BLACK FRIDAY 2014. Ziua în care retailerii de electronice și electrocasnice au reduceri masive-și care este ultima vineri din luna noiembrie-s-a transformat în.. „mai multe zile”, pe care unii retaileri le-au consumat deja cu mult înainte de data oficială, scrie capital.ro. Iar scopul este unul clar: vânzări mai mari decât concurența.

Citeşte şi BLACK FRIDAY 2014: Cum să te fereşti de „ţepe”

Așa că, după ce au avut reduceri de 50% cu ocazia sărbătorii de Halloween, care tocmai s-a încheiat, cei mai mari retaileri de la noi se pregătesc pentru încă două zile de foc: 21 și 28 noiembrie. Și nu, nu este o păcăleală: cel mai probabil și anul acesta unele magazinele de la noi vor lansa Black Friday mai devreme cu o săptămână.

Dar care sunt ofertele celor mai mari retaileri de la noi – eMag, Flanco, Domo, Altex – cu puțin timp înainte de acest eveniment? Ei bine, o scurtă privire pe site-urile lor scoate la iveală oferte ușor accesibile chiar și acum: o tabletă poate fi cumpărată și cu 249 de lei la Flanco – cea mai ieftină ofertă -, dar și cu circa 2.800 de lei de la eMag – una dintre cele mai scumpe. Depinde de ce își dorește fiecare, în funcție de marcă și aplicațiile pe care le poate folosi.

Citeşte şi BLACK FRIDAY 2014. Vezi lista magazinelor participante la BLACK FRIDAY ROMANIA

Și în cazul telefoanelor, lucrurile stau cam la fel: poți cumpăra un telefon mobil Samsung I8200 Galaxy S3 Mini Value Edition, 8GB, cu o reducere de 20 de lei de la eMag sau poți plăti peste 1.000 de lei pe un telefon Samsung i9301 GALAXY S3 Neo, 16GB, la Flanco. În prezent, reduceri mai mari sunt la accesorii, care pot fi cumpărate chiar și cu 25% mai puțin față de prețul inițial.

Pentru obiectele mari, situația arată un pic diferit: rar vezi o reducere în afara evenimentelor speciale. Așa că, mai bine aștepți până la Black Friday. Cel puțin în unele cazuri. Cu alte cuvinte, acum, un televizor LED Full HD, 80 cm, SAMSUNG UE32H5000, poate fi cumpărat cu aproape 1.400 de lei la Altex, în timp ce un Televizor LED Smart Full HD 3D, 126 cm, PANASONIC TX-50AS650E depășește 5.000 de lei.

Totuși, mai apar și excepții: la Domo, de exemplu, un LED TV 3D Full HD LG 23MD53D, 58 cm, are astăzi o reducere de 29% și poate fi cumpărat cu 849 de lei. De altfel, la categoria TV, Domo are reduceri cuprinse între 5 și 29%. Câteva reduceri sunt afișate pe site-ul Domo și la aragazuri: undeva între 8 și 13%.

Oricum ar fi, cei mai mari retaileri de la noi s-au pregătit deja pentru mult așteptata VINEREA NEAGRĂ, când vânzările vor fi de zeci de milioane de euro, așa cum s-a întmplat și anul trecut. În 2013, campania a atras interesul unui număr mai mare de comercianți online, mai bine de o treime din cele peste 60 de magazine online care și-au anunțat implicarea în Black Friday 2013 declarând atunci că nu au derulat promoții în perioada similară din 2012.

Dacă e să ne luăm după experienţele anterioare este clar că şi în acest an Black Friday-ul românesc va avea loc cu o săptămână înaintea celui original, din Statele Unite, adică pe 21 ­noiembrie 2014, şi va ţine tot weekend-ul, 3 zile de reduceri, unele chiar şi de 75%, scrie romanialibera.ro.

Citeşte şi BLACK FRIDAY 2014. Un magazin online anunţă reduceri de până la 75% la produse electronice şi electrocasnice

Însă veştile bune se opresc aici. Este mai mult decât posibil ca site-urile marilor retaileri să pice, cel puţin în primele ore după miezul nopţii. Aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată. Şi magazinele clasice vor fi invadate de doritorii de chilipiruri şi, ca de fiecare dată, cel mai mult timp va fi pierdut pentru plata produselor cumpărate.

Retailerii, atât cei clasici cât şi cei din online, spun că în acest an peste 6 milioane de români vor intra în magazine sau pe Internet pentru a-şi achiziţiona produsul mult dorit la preţ de chilipir, mai ales că, spun retailerii, îi vor întâmpina cu depozite pline cu sute de mii de produse care aşteaptă să fie cumpărate.

2013, Black Friday cu repetiție

A treia ediție a evenimentului de shopping din România a venit cu o inovație. Inițial, două magazine online au anunțat că vor organiza Black Friday cu o săptămână mai devreme, pe 22 noiembrie. O parte dintre ceilalți retaileri au acuzat că a fost furat startul, alții s-au aliniat rapid. A fost mai ales o luptă a echipelor de programatori, în cazul magazinelor pe Internet, întrucât anunțul devansării a fost făcut cu foarte puțin timp înainte.

Citeşte şi BLACK FRIDAY de vară. Reduceri de până la 90% la sute de oferte, telefoane, laptop-uri

Magazinele foarte mari, care își permit echipe de dezvoltare proprii, au reușit să câștige cotă de piață, făcându-i pe clienți să-și cheltuiască banii economisiți pentru Black Friday pe produsele oferite de ei, în timp ce retailerii mai mici au rămas cu data de 29 noiembrie sau au intrat în cursă nepregătiți și au avut probleme din pricina „căderilor” site-urilor.

BLACK FRIDAY 2014. În 2012, potrivit unui studiu Daedalus, cotele de piață în cadrul evenimentului de shopping au fost următoarele:

1. eMAG.ro – 21,1%

2. Flanco – 18,4%

3. Altex+Mediagalaxy – 12,3%

4. Domo – 9,4%

5. Carrefour – 8,6%

6. Metro – 2,8%

7. evomag.ro – 2,2%

8. PCGarage.ro -1,6%

9. Kaufland – 1%

10. Azerty.ro, Clickshop.ro, Cel.ro – 0,6%

BLACK FRIDAY 2014. Ce se cumpără

Dacă anul trecut de Black Friday produsele din categoria electrocasnicelor mari au fost vedetele reducerilor substanţiale, în acest an vedetele vor fi electronicele: smartphone-urile, laptopurile şi televizoarele smart. Comercianţii vor scoate la vânzare telefoane inteligente al căror preţ de vânzare va pleca de la doar 250 de lei şi Smart Tv-uri, cu diagonala de 80 de cm, al căror preţ de pornire va fi în jurul a 500 de lei.

Citeşte şi Trei sferturi dintre români, nemulţumiţi de Black Friday. Numărul plângerilor s-a triplat faţă de 2012

Laptopurile vor avea reduceri de cel puţin 20-30 de procente, şi cel mai ieftin ar putea costa chiar şi 700 de lei. Dar să nu vă aşteptaţi la performanţe de top, vor fi vândute la aceste preţuri laptopurile din categoria low-end. Vor fi reduceri şi la telefoanele mobile şi la tablete, reducerile variind între 10 şi 50 de procente, însă nu vă faceţi speranţe de reduceri substanţiale la smartphone-uri de ultimă generaţie lansate după jumătatea acestui an. Pentru acestea reducerile vor fi de maximum 10%. Cât despre iPhone 6 la reducere nu cred că se pune problema, având în vedere că, în Statele Unite, a fost lansat pe 9 septembrie, iar în ­România, oficial, pe 29 octombrie. Dar, cine ştie? Este loc pentru surprize… plăcute.

Marii jucători de pe piaţa IT, a electronicelor şi a electrocasnicelor vor ”fura” startul şi în acest an.

BLACK FRIDAY 2014 evoMAG

evoMAG, retailerul online de produse electronice şi unul dintre principalii jucători în comerţul online, prezent pe piaţă de 9 ani, cu vânzări de peste 15 milioane de euro în 2013 s-a pregătit pentru BLACK FRIDAY-ul din acest an cu 5 zile de reduceri “de groază”, între 27 și 31 octombrie, cu ocazia sărbătorii de Halloween. La această, să-i spunem încălzire înainte de Black Friday, evoMag a redus preţurile la sute de produse din toate categoriile existente în magazinul online, reprezentanţii retailerului susţinând că prin campania de reduceri de Halloween au vrut să dea posibilitatea clienţilor să aibă acces la produse de calitate la preţuri foarte bune şi înainte de celebrul BLACK FRIDAY 2014.

Un aspect care nu trebuie neglijat – toţi clienţii care au cumpărat un produs în voloare de minim 109 lei în perioada reducerilor de Hallowen au intrat automat într-un concurs la care pot câştiga un iPhone 6 şi unul dintre cele 4 vouchere de 1.000 de lei.

Mihai Pătraşcu, CEO la evoMAG, ne-a declarat că ”Black Friday la evoMAG va începe pe 21 noiembrie şi va ţine până pe 23 noiembrie şi vom avea reduceri de preţuri de până la 70% pentru 300 de produse pentru care ne propunem un stoc de cel puţin câte 1.000 de bucăţi pentru fiecare”.

Mihai Pătraşcu ne-a mai spus că, în urma unui sondaj realizat online de evoMAG, 16% din potenţialii cumpărători ar dori ca de Black Friday să cumpere un telefon mobil, 12 la sută se gândesc să achiziţioneze electrocasnice mici, 10 procente şi-ar dori un laptot, 11% vor tablete, iar alţi 9 la sută urmăresc să cumpere televizoare.

BLACK FRIDAY 2014: MarketOnline.ro

Deja MarketOnline.ro, care are o experienţă de 8 ani în vânzarea de produse electronice şi se situează în prezent în topul magazinelor care comercializează produse IT&C şi electrocasnice, a anunțat reduceri de până la 75% pentru ziua de vineri, 21 noiembrie, „primul” BLACK FRIDAY din acest an şi spun că acum este momentul pentru a cumpăra la preţuri speciale ­laptop-uri, ­notebook-uri, ­smartphone-uri, televizoare, table­te, componente PC, aparate foto electrocasnice şi produse de îngrijire personală. „Pentru Black Friday 2014 estimăm un număr de 500.000 de vizitatori unici şi o creștere de 30 de procente a comenzilor faţă de cele ­înregistrate anul trecut”, spune ­Andrei Cracea, managerul MarketOnline.ro, într-un comunicat de presă trimis Mediafax. 

BLACK FRIDAY 2014: eMAG

eMAG, cel mai mare retailer online, va organiza cea de-a patra ediție a Black Friday pe 21 noiembrie. Anul trecut, eMAG a organizat Black Friday-ul tot cu o săptămână înainte, pe 22 noiembrie, şi au reuşit atunci să vândă peste 250.000 de produse în valoare de 23 milioane de euro. În perioada 23-25 septembrie, eMAG a organizat campania „Revoluția Prețurilor” în care a avut vânzări de 39 de milioane de lei, în creștere cu 30% față de prima ediţie din luna iunie. ”Am creat Revoluția Prețurilor ca un eveniment exclusiv eMAG, și în numai două ediții am reușit să-l înscriem în calendarul de shopping al românilor. Rezultatele înregistrate până acum demonstrează faptul că evenimentul nostru este primit cu interes, urmărit cu atenție și valorificat imediat de către clienți. Ne dorim ca, în timp, să urmeze traiectoria pe care am înscris și evenimentul Black Friday, eveniment pe care îl vom organiza în acest an în data de 21 noiembrie”, a declarat Violeta Luca, vicepreședinte și director executiv eMAG pentru Libertatea.

Însă eMAG va face publice mai multe detalii despre pregătirile de Black Friday la un moment mult mai apropiat evenimentului de shopping, ­ne-a anunţat vineri, Raluca Iacob, PR ­Manager eMAG.

Printre magazinele online care şi-au anunţat participarea la Black Friday 2014 se mai găsesc F64, Azerty, Mediadot. La Black Friday 2014 vor lua parte şi magazine de fashion precum MyCloset, TinaR şi MiniPrix.  

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
A murit unul dintre cei mai cunoscuți artiști din lume. A fost un deschizător de drumuri
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Crăciun. Zodii care își fac o schimbare radicală de look. Vor fi de nerecunoscut.
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se dă lege pentru toți posesorii auto. Aparatul din mașină care va deveni total interzis
StirileBZI
Anunţ important pentru 4,6 milioane de pensionari! A fost o majorare de 6,4%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Volumul creditelor ipotecare s-a dublat din cauza interesului pentru periferii
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios