Black Friday 2017 a început la unele magazine, iar mulţi oameni aşteaptă data de 17 noiembrie, când cel mai mare magazin online local, eMAG, organizează evenimentul de reduceri. Zi de zi noi comercianţi îşi anunţă planurile pentru Black Friday. Vom actualiza permanent acest articol, pe măsură ce primim noi informaţii.
Black Friday la eMAG are loc în acest an pe 17 noiembrie. Aceasta este cea de-a şaptea ediţie a evenimentului, iar compania a anunţat că a inclus în ofertă peste 2 milioane de produse. Printre produsele care vor fi oferite cu reducere la Black Friday 2017 se numără: televizoare, telefoane, laptopuri, haine şi articole sportive, electrocasnice, anvelope, mobilă, jucării sau accesorii pentru casă şi grădină. Alături de eMAG, la această ediţie vor participa şi peste 4.000 de selleri din Marketplace.
Găsiţi, mai jos, cele mai noi informaţii de care dispunem:
Black Friday la Allview: 10 zile de reduceri, 100.000 de produse
Allview pune la dispoziţie peste 100.000 de produse, cu un discount cumulat de peste 1,5 milioane de euro, disponibile atât la parteneri, cât şi pe www.allviewbf.ro.
Printre surprizele disponibile pe www.allviewbf.ro se vor regăsi:
– Gama Infinity şi Infinity Plus începând de la 849 lei
– Telefonul cu proiector X4 Soul Vision la preţul special de 1.999 lei
– Pachetele Smart Home ce includ oglinzile inteligente cu discount-uri de până la 40%, cadoul perfect pentru sărbătorile de iarna
Routere Tenda la preţ redus
În ultima perioadă, am testat mai multe modele de routere Tenda şi am fost surprinşi de performanţa ridicată pe care o oferă având în vedere preţurile produselor în magazine. De Black Friday, multe dintre modelele pe care le-am testat la go4it vor avea preţuri şi mai mici, deci dacă sunteţi în căutarea unui router performant la bani puţini, modelele F3, AC6, AC9 şi AC15, alături de Range Extender-ul A301 şi adaptorul USB U12 vor fi disponibile la preţuri speciale în magazinele eMAG, Altex/Media Galaxy şi Flanco.
Unul dintre cele mai scumpe laptopuri din lume va fi în oferta de Black Friday
Avem informaţii despre o ofertă pentru unul dintre cele mai scumpe laptop-uri pe care le-am văzut până în prezent. „Gigantul” laptop Predator 21 X de la Acer, cu preţ de listă de 9.000 de euro şi singurul cu ecran curbat ultra-wide şi două plăci grafice NVIDIA GTX 1080 disponibil pe piaţă, va beneficia de o reducere semnificativă de Black Friday pe CEL.ro
Promoţia oferită de Vitacom de Black Friday porneşte de la un discount de 10% pentru o achiziţie de 20 lei, ajungând până la un discount de 35% pentru 100 de lei cheltuiţi în magazin. Magazinele oferă o gamă de aproape 10.000 de produse.
Vonmag.ro anunţă reduceri la sisteme de supraveghere şi cele pentru automatizare
Black Friday 2017 la eMAG. Compania a oferit mai multe detalii despre eveniment
Magazinul online eMAG a anunţat că oferă reduceri de 40 de milioane de euro pentru clienţi de Black Friday 2017, pe 17 noiembrie. Sunt 2 milioane de produse de la eMAG şi de la cei peste 4.000 de selleri din Marketplace care au pregătit stocuri mari pentru ziua cu cele mai multe reduceri din an. În plus, 2.000 de clienţi care vor aplica de Black Friday pentru cardul de cumpărături eMAG vor fi răsplătiţi cu un voucher în valoare de 500 de lei, la prima achiziţie de cel puţin 1.000 de lei făcută pe eMAG.
În urmă cu un an, creşterea comenzilor de Black Friday a fost cu mult peste aşteptări şi a dus la un record de vânzări. Anul acesta, eMAG se aşteaptă şi ca media numărului de produse comandate de fiecare client de Black Friday să crească şi să ajungă la 3,4 produse, iar valoarea totală a comenzilor să se ridice la 350 de milioane de lei.
Anul acesta, din oferta eMAG vor putea cumpăra şi produse speciale, precum: aur, autoturisme, ceasuri şi bijuterii de lux, pachete turistice, reduceri la bilete de avion oferite de Tarom, bilete la evenimente, abonamente Digi Mobil, servicii medicale şi antichităţi.
Compania a anunţat şi că toate cardurile de cumpărături Raiffeisen Bank beneficiază de 60 de rate fără dobândă. De asemenea, produsele de Black Friday vor putea fi plătite şi cu ajutorul celorlalte carduri de credit emise de băncile şi instituţiile financiare partenere, cu beneficii de la 12 până la 24 de rate fără dobândă.
Anul acesta, clienţii vor avea mai multe opţiuni de livrare a produselor şi vor putea opta pentru a-şi primi coletele de la curier, de a le prelua din cele 15 showroom-uri eMAG sau din cele 600 de puncte de livrare deschise în parteneriat cu Poşta Română.
Astfel, eMAG estimează că în primele cinci zile după Black Friday vor fi livrate 67% dintre comenzi, restul urmând să fie livrate până pe 29 noiembrie.
Telefonul mobil este de doi ani prima opţiune de informare în comerţul online local şi tot mai mulţi clienţi aleg să comande din aplicaţia de mobil. Pentru a-şi spori şansele de a cumpăra tot ce-şi doresc de Black Friday, clienţii sunt sfătuiţi să-şi facă lista cu produse favorite, să-şi instaleze ultima versiune a aplicaţiei eMAG din App Store sau Google Play şi să-şi salveze datele cardului în contul de client.
Oferta din acest an cuprinde o gamă largă de produse şi cadouri:
• 50.000 de televizoare
• 60.000 smartphone-uri
• 25.000 laptopuri
• 20.000 de frigidere
• 150.000 de electrocasnice mici (mixere, blendere, cuptoare cu microunde, aparate de gătit şi altele)
• 150.000 de articole pentru casă şi grădină
• 150.000 de parfumuri şi cosmetice
• 150.000 jocuri şi jucării
• 200.000 de produse din categoria fashion
• 25.000 de anvelope
Produse speciale din ofertă:
• Aur
• Abonamente Digi Mobil
• Maşini mărcile BMW, Jeep, Land Rover, Jaguar, Toyota, Alpha Romeo, Ford, Abarth, Mercedes, Fiat şi Hyundai
• Motociclete
• Ceasuri şi bijuterii de lux
• Vouchere de călătorie Tarom
• Bilete la evenimente
• Pachete turistice
• Abonamente la servicii medicale de la Regina Maria şi Just Smile
Servicii stomatologice şi jocuri educative, la reducere de Black Friday 2017
Implanturi dentare, coroane metalo-ceramice şi din zirconiu, aparate ortodontice, plombe şi consultaţii, toate cu reduceri de până la 90%, reprezintă propunerea de Black Friday a clinicilor de stomatologie ABC Eurodent. Discounturile sunt valabile începând de vineri, 17 noiembrie, până duminică, 19 noiembrie, în magazinul online al clinicii. Odată selectat şi achiziţionat, serviciul poate fi programat la o dată ulterioară, în oricare dintre cele patru clinici ABC Eurodent din Capitală.
Pe EduClass.ro se vor regăsi de Black Friday reduceri până la 70% la jucării şi jocuri educative precum puzzle-uri, jocuri de construit, jocuri de rol, jocuri de creativitate, costume sau căsuţe de joacă pentru copii, balansoare şi vehicule pentru copii.
Piatraonline.ro oferă reduceri de până la 80%
Piatraonline.ro, cel mai mare showroom şi magazin online de piatră naturală, a pregătit şi anul acesta oferte speciale pentru materialele în stoc. Vineri, 17 noiembrie, de Black Friday, magazinul oferă discount de până la 80% la peste 1.000.000 de kilograme de piatră aflată la promoţie atât pe www.piatraonline.ro/blackfriday, dar şi în showroomul din Aleea Teişani nr. 137A, sector 1, Bucureşti.
Anul trecut de Black Friday, Piatraonline.ro a realizat vânzări de aproximativ 320.000 de euro, de două ori mai mari faţă de 2015 când s-au vândut produse din piatră naturală în valoare de 150.000 de euro.
Dintre cele 1500 de modele şi texturi disponibile în showroom şi in Pavilionul Expoziţional, peste 100 de produse vor avea preţuri reduse, timp de 24h, vineri 17 noiembrie.
Campania de Black Friday se desfăşoară după cum urmează: 17 noiembrie, începând cu ora 00:00 pe www.piatraonline.ro/blackfriday şi în intervalul 08:00 – 20:00 în showroom-ul din Aleea Teişani nr 137 A, sector 1, Bucureşti. Toate comenzile vor fi livrate începând cu data de 17 noiembrie, în termen de 7 zile lucrătoare.
Black Friday 2017. Falcon Electronics pregăteşte reduceri cu până la 90% de Black Friday
Falcon Electronics va organiza campania de Black Friday în perioada 13-19 noiembrie 2017. Astfel, clienţii vor putea să achiziţioneze produse electronice pentru maşină, dar şi diverse alte gadget-uri cu reduceri cuprinse între 25% şi 90%.
Produsele-vedetă ale campaniei de Black Friday vor fi dronele. Pentru anumite modele de drone, Falcon Electronics a pregătit preţuri chiar şi cu 30% mai mici.
Cel mai inedit produs prezent în oferta de Black Friday îl reprezintă Parrot Pot, un ghiveci inteligent cu patru senzori ce măsoară intensitatea luminii, temperatura şi umiditatea din aer şi de la nivelul solului, pentru a oferi plantelor o îngrijire optimă. Ghiveciul se conectează la telefoanele inteligente şi oferă date despre plantele monitorizate, chiar şi atunci când proprietarul este în concediu.
Orange organizează Black Friday 2017 pe 17 noiembrie
Orange, cel mai mare operator telecom mobil din România, va organiza Black Friday pe 17 noiembrie. În aplicaţia Contul meu, evenimentul va începe cu 24 de ore mai devreme. Compania le oferă clienţilor vouchere înainte de eveniment, care pot fi folosite pentru o reducere de 10%, care se aplică la valoarea întregului coş de cumpărături. Pentru a beneficia de discount, clienţii trebuie să cumpere cel puţin un telefon împreună cu activarea sau prelungirea unui abonament pe 24 de luni. Se poate folosi un voucher pe comandă şi un utilizator poate accesa maxim trei. Acestea pot fi solicitate în perioada 6 – 15 noiembrie 2017.
Black Friday 2017 la Fashion Days: peste 1 milion de articole în stoc şi reduceri de până la 90%
Black Friday începe la Fashion Days în seara de 16 noiembrie şi va continua pe durata întregii zilei de 17 noiembrie, în aplicaţia de mobil şi pe website. Anul acesta, Fashion Days a pregătit 1 milion de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte, accesorii, cosmetice şi home & deco, cu discounturi care vor ajunge până la 90%.
Fashion Days le oferă clienţilor săi produse de la branduri precum: Diesel, Pepe Jeans London, Tissot, Nike, Trespass, Geox, Levi’s, US Polo sau Coccinelle. Clienţii Fashion Days vor găsi pe site şi în aplicaţia de mobil şi selecţii de la branduri precum: Burberry, Valentino, Jimmy Choo sau Rado. Special pentru această campanie, au fost făcute achiziţii din categoriile bijuterii cu diamante, genţi şi accesorii de lux, de la branduri precum Clogau, Prada şi Montblanc, Frey Wille, respectiv Carl F. Bucherer.
Black Friday va începe în cursul serii de 16 noiembrie, atât în site, cât şi în aplicaţia de mobil. Utilizatorii aplicaţiei Fashion Days vor putea comanda, în exclusivitate, mai devreme decât pe website. Startul campaniei în aplicaţia Fashion Days va fi anunţat instant prin push notifications, iar clienţii vor afla când începe campania pe website din newsletter.
Stocuri de produse în ofertă:
– peste 300.000 de produse de îmbrăcăminte de sezon pentru femei
– peste 200.000 de produse de îmbrăcăminte de sezon pentru bărbaţi
– peste 150.000 de produse de îmbrăcăminte casual şi sport pentru copii
– 100.000 de produse de încălţăminte de sezon pentru bărbaţi
– 150.000 de produse de încălţăminte de sezon pentru femei
– 50.000 de rochii
– 30.000 de produse de schi
– 20.000 de ceasuri
Produse şi preţuri de pornire:
– genţi damă de la 59 de lei
– ghete şi pantofi casual pentru bărbaţi de la 139 lei
– haine copii de la 59 de lei
– rochii de la 59 de lei
– botine de sezon şi pantofi pentru femei de la 59 lei
– geci de sezon de la 99 lei
Black Friday 2017. Vitacom anunţă o campanie pentru pensionari
Vitacom, companie specializată în vânzarea şi distribuţia de produse electronice, a anunţat o campanie pentru pensionari. Între 6 şi 11 noiembrie, în magazinele Vitacom din toată ţara, aceştia au o reducere de 20% la o gamă largă de articole.
Promoţia include produse din categoriile: securitate, îngrijire personală, iluminat, prelungitoare, cabluri şi conectică şi piese de schimb. Reducerea de 20% se aplică achiziţiilor de cel puţin 50 de lei.
Black Friday 2017. F64 pregăteşte un „Black Friday pe modul Wishlist“
F64 a pregătit o campanie specială în perioada 17-19 noiembrie. Astfel, sub numele „Black Friday pe modul Wishlist“, magazinul foto-video va avea reduceri de până la 60% la sute de produse şi pachete dedicate tuturor tipurilor de fotografi.
F64 a anunţat că oricine poate cumpăra liniştit în perioada 1 – 16 noiembrie, iar dacă produsul achiziţionat va fi la reducere, atunci va primi înapoi diferenţa, sub formă de voucher (în perioada 28-30 noiembrie).
„Black Friday pe modul Wishlist“ aduce preţuri speciale la o selecţie variată de produse, cele mai importante categorii fiind aparatele DSLR, Mirrorless, obiectivele foto, camerele de acţiune, drone, camere video şi accesorii. Printre echipamentele care vor beneficia de discount substanţial se numără Sony A6000, Canon EOS 750D, Nikon D750, DJI Mavic, Canon EOS C100, Canon 6D, Nikon D7200, GoPro Hero5 Black şi Sony AX33.
Pentru cele trei zile dedicate Black Friday, F64 s-a pregătit cu program prelungit atât în online cât şi în offline. Astfel, toţi clienţii vor avea parte de cele mai bune sfaturi şi vor putea face cele mai inspirate şi informate alegeri. Sâmbătă magazinul este deschis între 09.00 şi 19.00, iar duminică va fi între 10.00 şi 16.00. De asemenea, livrarea comenzilor plasate online va fi realizată în cel mai scurt timp posibil, fiind suplimentată echipa şi programul extins.
Black Friday 2017. evoMAG organizează Black Friday şi pentru companii
Magazinul online evoMAG a anunţat că dă startul rundei a doua de reduceri în perioada 7 – 14 noiembrie. Pe lângă ofertele destinate segmentului consumer, evoMAG organizează Black Friday şi pentru companii, acestea putând beneficia, pe lângă discounturi la echipamente electronice, şi de servicii personalizitate şi gratuite.
Companiile pot achiziţiona laptopuri de la 899 lei sau, în cazul laptopurilor strict dedicate segmentului de business, cu până la 25% reducere, imprimante cu preţuri reduse cu până la 47%, routere wireless mai ieftine cu până la 60%, televizoare cu preţuri care pornesc de la 329 de lei, sau cu preţuri reduse la jumătate, sisteme PC cu preţuri mai mici cu până la 27%, monitoare mai ieftine cu până la 56% sau multifuncţionale cu preţuri mai mici cu până la 35%.
La aceste oferte se adaugă facilităţi precum livrare gratuită indiferent de valoarea comenzii, termen de plată şi limită de credit, consultanţă, servicii de finanţare, prioritate în soluţionarea situaţiilor de service, garanţie extinsă pentru produsele achiziţionate, înlocuirea produselor defecte pe perioada reparaţiei acestora etc.