Black Friday pe piaţa lucrărilor universitare comandate pe net. Cât te costă o lucrare de licenţă sau doctorat

Odată cu începerea anului universitar, piaţa licenţelor şi a disertaţiilor începe să se pună iar pe picioare. În această perioadă însă, cei care fac astfel de lucrări, fac şi reduceri „black friday“. Anunţurile se fac de obicei pe Facebook şi pe grupurile de discuţii, dar există şi pagini de Internet special create, cu numere de telefon ori studenţii ajung la „autorii“ de licenţe prin recomandări. Preţurile variază între 200 şi 300 de euro, dar pot ajunge şi până la 400 de euro în cazul în care pe lângă redactarea lucrării se oferă şi cursuri de dicţie, se realizează prezentarea lucrării sau sesiuni de simulare a susţinerii lucrării.
Filip Stan
21 nov. 2016, 06:45
Black Friday pe piaţa lucrărilor universitare comandate pe net. Cât te costă o lucrare de licenţă sau doctorat

Făcătorii de lucrări de licenţă, masterat sau doctorat au afişat reduceri de preţuri de 20% şi chiar 40%. În unele cazuri o licenţă poate ajunge la numai 200 de euro. Atenţie, unele „lucrări“ sunt compilaţii de texte de pe internet sau au mai fost prezentate în anii anteriori .

„La lucrarilacomanda.ro veţi primi factura de fiecare dată înainte de efectuarea plăţii, iar plata la noi se face în rate. Noi suntem o firmă reală şi ne luăm mun­ca în serios.“ Acesta este mesajul care te întâmpină atunci când accesezi pagina de Internet lucrarilacomada.ro. Se promite calitate, dar şi lucrări originale, verificate în softuri antiplagiat şi se oferă garanţie şi promisiunea că teza va fi gata la timp. De asemenea, în luna noiembrie ai reducere de 20% pentru orice comandă, iar cotaţia la preţ este oferită gratuit. „Firma“ oferă consultanţă şi în realizarea unei lucrări de doctorat, poate realiza diferite referate, iar „satisfacţia clientului este pe locul 1“. Pare ireal cum o astfel de afacere este afişată fără ascunzişuri, şi mai oferă şi factură pentru munca prestată.

În funcţie de numărul de pagini, de bibliografie şi de domeniul lucrării, preţurile variază, dar suma este de aproximativ o mie de lei. În această perioadă însă pre­ţurile au scăzut, aşa că poţi să obţii o lucrare „100% originală“ cu doar 800 de lei, notează ziaruldeiasi.

La trei lucrări, una-i gratis

Un alt site face reduceri pentru un pachet. Astfel, pentru două lucrări comandate, reducerea este de 15%. O astfel de ofertă are şi site-ul proiecte-diploma.ro. Plata se face prin virament bancar, în rate, ultima tranşă de bani făcându-se după finalizarea lucrării. Site-ul lucraricomanda.biz face o ofertă şi mai avantajoasă. Comanzi trei lucrări şi primeşti una gratis, iar domeniile sunt variate, de la Asistenţă Socială şi până la Medicină, Drept sau Ecologie.

Alte site-uri oferă astfel de servicii la doar 350 de lei, iar livrarea se face în doar câteva zile. Nu garantează însă originalitatea. Acelaşi site se oferă să elimine plagiatul dintr-o lucrare tot pentru câteva sute de lei. Astfel de site-uri nu par să ducă lipsă de clienţi. La multe dintre numerele de telefon răspunde un robot, iar în funcţie de întrebările pe care le ai eşti apoi direcţionat către un operator care furnizează mai multe informaţii.

Preţurile scad dacă plata se face anticipat

Pe un alt site, lucrare-licenta.biz, se promite cam acelaşi lucru. Fiind sunaţi, răspunsul a venit prompt, iar pentru o lucrare de 75 de pagini, pentru domeniul Teo­logie, cu autori preponderent din Mi­tropolia Moldovei şi Bucovinei, dar şi ruşi şi greci, preţul ajungea până la 1.200 de lei pentru plata în rate şi scade la 850 de lei dacă plata se face integral de la început.

Pagina de Internet redactarelacomada. com are oferte şi pentru doctoranzii care nu reuşesc să realizeze ei lucrarea. Pagina are un număr de fix la care răspunde imediat cineva. Nu ni se zice un preţ, acesta „fiind confidenţial pentru fiecare client“, iar discuţiile urmează să aibă loc între client şi „profesorul site-ului“ după completarea unui chestionar cu toate datele lucrării, bi­bliografia dorită, termenul de predare şi profesorul la care se susţine teza, iar „calitatea este garantată“.

O altă opţiune mai poţi găsi pe diferite pagini de Facebook, dar răspunsurile nu sunt la fel de prompte, riscurile par să crească, dar preţurile nu depăşesc 200 sau 250 de euro. Şi aici poţi plăti în rate, lucrările se verifică, poţi opta să  ţi se dea capitolele pe parcurs pentru a fi verificate de profesor şi se poate modifica planul. De exemplu, utilizatorul paginii de Facebook Licente disertaţii Iaşi se recomandă a fi doctorand la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, şi promite că nota minimă pentru lucrare va fi 9, menţionând că prezentarea ţine şi de cel care susţine teza.

Riscurile plagiatorilor cu firmă sunt minime

Chiar dacă cei care au asemenea site-uri livrează o lucrare plagiată, cel mult li se poate intenta un proces civil. Însă, dacă acest lucru se întâmplă, atunci, cel care a cumpărat licenţa plagiată cu intenţia de a o susţine pentru a-şi obţine diploma, se autodenunţă pentru încercarea de înşelăciune a statului, o infracţiune mult mai gravă.

Mai mult, dacă cel care oferă astfel de servicii pe un site menţionează că lucrările sunt oferite doar pentru consultanţă, suport logistic sau inspiraţie, atunci nu poate fi tras la răspundere în niciun fel, ci clientul a încheiat un contract civil dezavantajos. Bineînţeles, depinde de structura site-ului şi unde anume se făcea menţiunea că lucrările sunt doar pentru suport.

La „privaţi“ nu există reduceri de black friday

Cei care nu au timp să-şi realizeze singuri lucrarea de licenţă preferă însă, de multe ori, să apeleze la alţi studenţi sau la persoane recomandate de prieteni. De exemplu, Cătălin, absolvent al Facultăţii de Teologie, a aflat de Radu de la unul dintre colegii de facultate care şi-a cumpărat de la el mai multe proiecte pentru orele de seminar. Pentru teme, tariful variază de la cinci lei pentru o pagină şi ajunge şi la zece pentru lucrările mai complicate. „Pentru licenţă, care a avut 85 de pagini, am dat 250 de euro. Am plătit în tranşe, şi tot aşa am primit şi lucrarea. Lucram şi nu aveam când să stau la bibliotecă sau să scriu, iar la susţinere nu am avut probleme“, îmi explică Cătălin.

De cealaltă parte, Radu este absolvent de Teologie şi student la Facultatea de Drept. Nu este angajat, iar singurul său venit sunt banii de pe licenţe sau ajutorul de la părinţi. „Totul a pornit când eram la Teologie, de la un coleg care nu avea timp să-şi facă lucrarea de seminar. Am scris-o eu într-o noapte şi mi-a dat 50 de lei. A fost bună şi apoi m-au mai întrebat co­legi. Vestea s-a dus, iar acum mă sună săp­tămânal câte o persoană“, îmi spune Radu. Cu toate astea, îmi spune că nu se poate întreţine doar din afacerea asta pentru că pe durata verii nu mai are clienţi, aşa că, atunci, lucrează ca barman sau ospătar pe unde găseşte. Întrebat dacă face reduceri de black friday, acesta a răspuns că deja preţurile sunt mici în raport cu munca depusă. „Nu cred că mai este nevoie de reduceri. Durează mult documentarea şi redactarea, mai am şi eu proiecte şi facultate. Pot spune că deja e reducere de black friday“, explică Radu.

Universităţile condamnă practica

Universităţile condamnă această practică, dar o lucrare cumpărată şi fără plagiat nu poate fi identificată 100%. Profesorul ar trebui să fie cel care ar trebui să lucreze cu studentul, şi el este persoana care rea­lizează dacă studentul a conceput singur sau nu teza respectivă. „Noi condamnăm această practică, mai ales că sunt două aspecte în redactarea unei lucrări. Primul ar fi finalitatea, lucrarea în sine, verificată de softul antiplagiat, iar cel de-al doilea aspect îl reprezintă documentarea făcută de student, care ar trebui să fie verificată de către profesor. Personal, încep să lucrez cu studenţii cu un an înainte, mă asigur că au înţeles tema şi mă interesez de fiecare etapă de redactare“, a declarat prof.univ.dr. Liviu Maha, profesor în cadrul Facultăţii de Economie şi Ad­ministrarea Afacerilor din cadrul Univer­sităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, responsabil şi de programul de verificare a plagiatului din cadrul facultăţii.

Cu toate acestea, Liviu Maha este de părere că nu se poate asigura niciun profesor că teza cu care vine un student este sau nu cumpărată. Dar este de părere că, deşi nota licenţei contează la înscrierea la un master, studenţii care au trişat vor avea un handicap în ceea ce priveşte domeniul pe care l-au urmat.

DailyBusiness
Alegeri prezidențiale 2024. Românii din Diaspora VOTEAZĂ!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce să pui, de fapt, în mălai când îl depozitezi în casă. Nu se va altera niciodată, nu va face musculițe sau molii. Așa o să-l ai perfect pentru cele mai gustoase și pufoase rețete de mămăligă
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
Playtech.ro
Care ar fi cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Artistul s-a...
DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne să mai aibă probleme
Ego.ro
Ce spunea soția lui Cotabiță despre artist. Nu era fan înrăit, dar i-a dat un mesaj ca să...
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Trupe nord-coreene redistribuite în regiunea Belgorod a Rusiei
MediaFlux
DE ce a MURIT de fapt GABRIEL COTABIȚĂ! S-a aflat ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni