„Am văzut poziţiile principalilor conducători ai PSD, care îl aşteaptă în partid, înseamnă că (Adrian Năstase – n.r.) va avea un viitor luminos în PSD”, a declarat Vasile Blaga, citat de Mediafax.
În ceea ce priveşte posibilitatea ca Adrian Năstase să ocupe funcţii publice, liderul PSD a spus că, din cunoştinţele sale, există nişte „restricţii legale” în acest sens pentru persoane aflate în situaţia lui Adrian Năstase „şi atunci toată lumea, inclusiv domnul Năstase, trebuie să respecte legea”.
În ceea ce priveşte decizia privind eliberarea din închisoare a lui Adrian Năstase, Vasile Blaga a afirmat că nu comentează decizii ale instanţelor de judecată.
CITEŞTE ŞI: Monica Macovei: Întoarcerea lui Adrian Năstase în politică, O RUŞINE pentru România
Fostul premier Adrian Năstase, încarcerat în 26 iunie 2012, a fost eliberat din Penitenciarul Jilava după ce Tribunalul Bucureşti a respins, luni, recursul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Adrian Năstase s-a oprit, în drum spre casă, la o clinică medicală privată din sectorul 1, aflată în apropiere de Piaţa Victoriei.