„Da (am finalizat sesizarea către CCR – n.r.). O vom discuta acum şi în conferinţa de presă domnul prim-vicepreşedinte Negoiţă va prezenta punctele principale ale contestării pe care noi o vom prezenta astăzi (luni – n.r.) Curţii Constituţionale şi, de asemenea, un proiect de moţiune simplă care ţine de companiile mari ale României”, a declarat preşedintele PDL.
Guvernul şi-a asumat răspunderea săptămâna trecută în faţa Parlamentului pentru legea privind compensarea ori restituirea proprietăţilor confiscate de stat înainte de 1989.
Opoziţia nu a atacat legea printr-o moţiune de cenzură având în vedere că PP-DD şi UDMR au anunţat că nu susţin un astfel de demers avut în vedere de PDL.