Blaga: Desemnarea lui Morar la CCR este o numire bună VIDEO

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, crede că numirea lui Daniel Morar ca judecător al Curţii Constituţionale este una bună, datorită expertizei pe care Morar a acumulat-o în fruntea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Filip Stan
25 mart. 2013, 15:56
Blaga: Desemnarea lui Morar la CCR este o numire bună VIDEO

„Este o numire bună pentru că are o mare experienţă juridică. Nu poate să-i conteste nimeni rezultatele apreciate şi de Comisia Europeană ca procuror-şef al DNA. Dacă îşi doreşte şi domnia sa această funcţie, cu atât mai bine”, a declarat preşedintele PDL.

Președintele Traian Băsescu a semnat luni decretul de numire a lui Daniel Morar în funcția de judecător la Curtea Constituțională pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 9 iunie 2013.Potrivit Mediafax, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a trimis o scrisoare privind încetarea în 8 iunie a mandatului Aspaziei Cojocaru, numită în CCR la propunerea Camera Deputaţilor.

Biroul Permanent a luat în discuţie şi celelalte cazuri de încetare a mandatului, respectiv ale lui Ion Predescu, numit la propunerea Senatului, şi Acsinte Gaspar, numit la propunerea Preşedinţiei.

În scrisoarea preşedintelui Curţii se arată că, potrivit legii 47/1992, cu trei luni înainte de expirarea mandatului fiecărui judecător, preşedintele Curţii sesizează pe preşedintele Camerei Parlamentului care a numit judecătorul sau, după caz, pe preşedintele României, solicitându-i să numească un altul în locul lui, iar numirea trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor.

Din partea Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost propuşi de către majoritatea parlamentară Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu.

Preşedintele Traian Băsescu declara, pe 14 februarie, că i-a recomandat ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, numirea lui Daniel Morar ca procuror general, dar aceasta i-a răspuns „Niciodată”.

Spynews
Marina își trăia zilele cu spaimă, chiar înainte să fie omorâtă. Ce au descoperit autoritățile despre crima care a tulburat liniștea din Brăila
Bzi.ro
Incident cumplit la nunta lui Ianis Hagi! A fost chemată ambulanța
Fanatik.ro
Patru zodii care pot da lovitura până pe 29 iulie. Răsare soarele pe strada lor
Capital.ro
Statul va controla banii românilor. Rămâi fără toți banii adunați: Extrem de riscant
Playtech.ro
A suferit CUMPLIT după DIVORȚ! Știi cine e, astăzi, fata din imagine?
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
Reacția unui medic legist după ultimul festival de la mare: „Nu reprezintă nimic altceva decât deschiderea către o viață de consumator”
Spynews
”L-am ucis și l-am băgat în troler”. Declarația tulburătoare a criminalului care l-a omorât pe bărbatul găsit fără suflare în geamantan. Cum și-a explicat gestul
Spynews
Decizie dură luată de Oana Roman față de Marius Elisei! I-a deschis proces penal! Vedeta s-a săturat să aștepte ca el să fie tată pentru fiica lui! Exclusiv
Evz.ro
Reduceri la facturile la energie. Cum se calculează consumul
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
O turistă și-a luat o felie de pizza într-un restaurant din Mamaia, dar a fost obligată să plătească și ketchup-ul. Câți lei a dat
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum putem reduce temperatura din casă cu două grade, fără a ne folosi de aerul condiționat? Cercetătorii vin cu o soluție inedită
Capital.ro
Mașinile interzise în România. Decizia luată de autorități. Se aplică de azi, 18 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Calvarul de nedescris prin care a trecut doctorița Marina, înainte să fie găsită moartă în cabinet!
substantial.ro
Detectarea fosfinei și amoniacului pe Venus sugerează posibilitatea existenței vieții
MediaFlux
Vești bune pentru locatarii de la bloc. Vor plăti mai puțin la întreținere
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'