„Oameni bolnavi sunt peste tot, în toate ţările şi este o declaraţie absolut iresponsabilă! Şi atât mai neplăcută cu cât a fost făcută în România, asta este şi mai deranjant. Pe de altă parte, am văzut poziţia Guvernului maghiar, cea oficială, în care ei îşi exprimă dezacordul cu cele declarate de acest lider al partidului Jobbik care a obişnuit opinia publică cu declaraţii de genul ăsta”, a precizat Vasile Blaga.
Blaga a arătat că în urmă cu două luni liderul Jobbik sprijinea „acţiunile teroriste ale Islamului”. „Deci, nu putem fi de acord cu declaraţiile domniei sale şi cred că ar putea foarte simplu declarat persona non grata pe teritoriul României. Astfel de declaraţii nu se fac”, a adăugat Vasile Blaga.
Ziariştii i-au spus lui Blaga faptul că persona non grata pot fi declaraţi doar diplomaţii, iar liderul Jobbik nu are un astfel de statut. „Nu este diplomat, dar există posibilitatea de a se lua măsuri pentru a se interzice să vină în România”, a menţionat Vasile Blaga.
Liderul Jobbik, Vona Gabor, a declarat, sâmbătă, la Tabăra Tineretului Maghiar din Ardeal ((Erdelyi Magyar Ifjak-EMI) de la Borzont, judeţul Harghita, că partidul pe care îl conduce va apăra drepturile şi interesele maghiarilor din Transilvania, asumându-şi responsabilitatea unui conflict cu România.
MAE a transmis, duminică, printr-un comunicat, că aşteaptă din partea Guvernului de la Budapesta să se disocieze de declaraţiile Jobbik făcute sâmbătă, ministerul menţionând totodată că „dezavuează orice manifestări sau declaraţii extremiste care au loc pe teritoriul României”.
Jobbik este un partid de opoziţie care nu este implicat în activitatea Guvernului ungar şi nu împărtăşeşte responsabilităţile acestuia, a declarat Ministerul ungar de Externe pentru MTI, răspunzând unei solicitări din partea diplomaţiei române.
Guvernul ungar este angajat faţă de principiile fundamentale şi obiectivele parteneriatului strategic ungaro-român, subliniază ministerul ungar.
Pe de altă parte, deputatul PSD Bogdan Diaconu a transmis duminică un comunicat în care solicita Ministerului de Externe „declararea de urgenţă a cetăţeanului maghiar Vona Gabor persona non-grata pentru declaraţiile sale fără precedent împotriva statului român”. „Incitarea publică la conflicte cu România reprezintă o escaladare a extremismului maghiar la care statul român nu are voie să rămână fără replică”, mai susţinea deputatul.
Ministerul Afacerilor Externe a precizat că declararea în calitate de persona non grata a unui cetăţean străin este aplicabilă, conform Convenţiei ONU de la Viena privind relaţiile diplomatice, doar persoanelor având statut diplomatic.