Întrebat în legătură cu ideea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, ca de anul viitor toţi deputaţii din provincie să primească bani pentru chirie şi să nu se cazeze la hotel, Blaga a spus: „Probabil că o anumită economie s-ar face, dar soluţia cred că nu este asta. Este o soluţie care la începutul anilor ’90 a fost pe tapet şi, dacă s-ar fi rezolvat, nu am mai fi avut această problemă, adică un hotel al Parlamentului. Practic, cu cât se finanţează cazarea parlamentarilor în Bucureşti eu cred că un astfel de hotel al statului, al Parlamentului, ar fi fost ridicat”.
CITEŞTE ŞI: Reacţia deputaţilor la tăierea banilor de hotel: „Să facă bordei la Gara de Nord”. „Să stăm în corturi”
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat, miercuri, că a decis să blocheze procedurile pentru un nou caiet de licitaţie pentru servicii hoteliere, iar viitorii deputaţi vor primi o sumă pentru a-şi plăti chiria în Bucureşti şi nu vor mai sta la hoteluri, care sunt prea costisitoare.
Zgonea a precizat că în acest fel cheltuielile pentru cazarea parlamentarilor în Bucureşti se vor reduce cu circa 60%.