Blaga vrea înapoi şefia Senatului: „Nu ţin la funcţie, dar legea trebuie respectată”

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a afirmat că sesizarea grupului senatorial democrat-liberal la CCR privind constituţionalitatea  schimbării sale din fruntea Senatului vizează mai puţin reinstalarea sa în funcţie, cât respectarea legalităţii.
Romania TV
24 sept. 2012, 09:36
Blaga vrea înapoi şefia Senatului:

„Nu ţin neapărat la funcţie, dar legea trebuie respectată”, a declarat Vasile Blaga. Întrebat care ar mai fi miza întoarcerii sale la preşedinţia Senatului, în condiţiile în care mai sunt doar două luni din această legislatură, Blaga a răspuns: „Care este problema? Legea-i lege şi trebuie respectată”.

„La o săptămână după ce liderii USL afirmau pe la toate televiziunile că au o colaborare foarte bună cu mine, pe 3 iulie, pe motivul incredibil că, fiind ales preşedintele PDL nu mai pot fi imparţial – imparţial fiind preşedintele PNL, am fost schimbat din funcţie”, a rememorat Blaga.

El a amintit că, prin ordonanţă de urgenţă, atribuţiile Curţii Constituţionale au fost restrânse astfel încât să nu se poată pronunţa pe revocarea preşedinţilor Camerelor. „Ei, acum Curtea poate intra pe fond”.

În ceea ce priveşte o sesizare privind neconstituţionalitatea revocării din funcţia de preşedinte a Camerei Deputaţilor a Robertei Anastase, Blaga a spus că subiectul va fi analizat în conducerea PDL.

Grupul parlamentar al senatorilor democrat-liberali a depus, vineri, la Curtea Constituţională, o sesizare privind hotărârea prin care Vasile Blaga a fost înlocuit de la şefia Senatului, a declarat, pentru „Gândul”, liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu.

Democrat-liberalii au contestat hotărârea, de la începutul lui iulie, de înlocuire a lui Blaga, la CCR, însă la acel moment a fost respinsă ca fiind inadmisibilă, în condiţiile în care Guvernul luase prin ordonanţă de urgenţă competenţa de control a magistraţilor constituţionali în privinţa hotărârilor Parlamentului, informează Mediafax.

„La acel moment Curtea nu avea competenţă, nu era îndreptăţită să se pronunţe pe hotărârile Parlamentului. Acum este o nouă reglementare”, a explicat Rădulescu.

Dacă în cazul lui Vasile Blaga PDL cere din nou ajutorul CCR, în ceea ce o priveşte pe Roberta Anastase lucrurile nu stau la fel. Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, pentru „Gândul”, că nu s-a făcut o nouă sesizare la Curtea Constituţională.

„Nu este vorba numai de îndreptarea unui abuz, ci şi de contextul politic de acum. Vom discuta în Biroul Permanent Naţional”, a spus Toader.

În 3 iulie, liderul PDL Vasile Blaga a fost revocat din funcţia de preşedinte al Senatului, în această poziţie fiind ales preşedintele PNL Crin Antonescu.

Legea de aprobare a OUG 38/2012 privind modificarea atribuţiilor Curţii Constituţionale a fost declarată, miercuri, neconstituţională.

În 18 iulie, Senatul, forul decizional, adoptase legea de aprobare a OUG privind funcţionarea Curţii Constituţionale (CC) în varianta Camerei Deputaţilor.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 38/2012 a modificat competenţa Curţii Constituţionale, în sensul că nu se mai poate pronunţa pe deciziile Parlamentului.

Pe de altă parte, în 9 iulie, CC a admis sesizarea de neconstituţionalitate formulată de 67 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal şi constată că soluţia legislativă care exclude de la controlul de constituţionalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori şi principii constituţionale este neconstituţională. PDL reclamase modificarea alin.(1) al art.27 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Destinație de vacanță perfectă pentru februarie. Este un adevărat paradis tropical, iar temperaturile ajung și la 30 de grade
Capital.ro
Bancnotele de care trebuie să te ferești imediat! Scapă de ele! Avertisment pentru românii care folosesc numerar
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Adevarul
Un fost primar la Iașiului, la al doilea dosar penal pentru pornografie infantilă. A fost reținut acum trei ani după ce ar fi agresat trei copile
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Temperatura din locuință o poți ridica fără să atingi termostatul. Secretul hotelierilor, dezvăluit
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Divorț-ȘOC în showbiz! Mădălina Pamfile s-a despărțit de tatăl fetițelor sale + Primele declarații 😲
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu este furios. Se prăbușește totul. A primit refuz imediat și definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Ea e tânăra care s-a scufundat cu mașina în Olt. Mihaela avea 23 de ani și venise în vacanță la rude
substantial.ro
UEFA ia în considerare eliminarea prelungirilor din Liga Campionilor
MediaFlux
Poți să rămâi FĂRĂ PENSIE. Ce documente trebuie să depui NEAPĂRAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol