BLESTEM la ZOO: Un al treilea cangur a murit la Grădina Zoologică Bucov

Un cangur pitic a fost găsit mort, vineri, la Grădina Zoologică Bucov, de lângă Ploieşti, acesta fiind al treilea cangur care moare în această grădină zoo în ultimele luni, după ce în urmă cu două săptămâni un mascul a fost ucis de câini, iar perechea acestuia a murit muşcată de şobolani.
Romania TV
07 sept. 2012, 11:42
BLESTEM la ZOO: Un al treilea cangur a murit la Grădina Zoologică Bucov

Grădina zoologică de lângă Ploieşti, aflată în administrarea Parcului Memorial „Constantin Stere” din subordinea Primăriei Ploieşti, a primit, joi, ca donaţie, o pereche de canguri pitici, de la o persoană care a dorit să rămână anonimă, însă femela a fost găsită moartă, vineri dimineaţă, a declarat Bogdan Toader, directorul Parcului „Constantin Stere”.

Acesta a precizat că perechea de canguri a fost adusă joi seară, la ora 20.00, cele două animale fiind duse într-o încăpere închisă, unde avea acces doar îngrijitorul. Vineri dimineaţă, femela a fost găsită moartă, iar pe pereţii încăperii se observau urme de zgârieturi, semn că animalul a fost foarte agitat înainte de a muri, a precizat directorul parcului care administrează grădina zoo.

Acesta a arătat că cei doi canguri nu fuseseră preluaţi oficial de grădina zoologică de la persoana care i-a donat şi că timp de 30 de zile ar fi trebuit să fie în carantină.

Femela găsită moartă vineri este al treilea cangur pitic care moare în ultimele luni în incinta grădinii zoologice de lângă Ploieşti.

La sfârşitul lunii trecute, un cangur mascul a fost descoperit mort după ce a fost mâncat de patru câini comunitari. Comisarii Gărzii de Mediu Prahova au stabilit că animalul a fost ucis după ce câinii fără stăpân au reuşit să intre prin gardul care împrejmuieşte grădina, gard care, deşi era nou, era deteriorat. De asemenea, comisarii de mediu au stabilit că animalul ucis avea adăpost de noapte, însă îngrijitorii nu au închis acest adăpost în seara dinaintea incidentului.

Perechea cangurului ucis la sfârşitul lunii august a murit în urmă cu câteva luni, după ce a fost muşcată de un şobolan.

Cei doi canguri fuseseră, de asemenea, donaţi grădinii zoologice de lângă Ploieşti de către o persoană care deţine o grădină zoologică particulară.

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Aeroportul ”fantomă” care nu are nici avioane și nici pasageri. Construcția sa a costat peste 200 de milioane de euro
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Băsescu a detonat bomba finală: Nu poți să-i interzici
Playtech.ro
Locul din România considerat de străini cea mai mare capcană pentru turişti. Dezvăluirile despre ţara noastră a uimit pe mulţi
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trump a vrut să anuleze vizita lui Zelenski în SUA, dar Macron l-a convins să-l primească
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Oameni celebri, dar și din politică, dependenți de vrăjitoare. Oana Zăvoranu aruncă bomba
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a înregistrat seismul și în ce zonă s-a produs
Cancan.ro
BREAKING | Un mare sportiv al României, internat în stare critică la Spitalul Universitar! „Să ne rugăm pentru sănătatea lui”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Americanii l-au îngropat pe Călin Georgescu. L-au dat la schimb: E legitim
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Moartea lui Gene Hackman și a soției sale, învăluită în mister: anchetă în desfășurare
MediaFlux
Energia electrică se scumpește cu 60%. Hidroelectrica a făcut anunțul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cazul penal al lui Călin Georgescu – analiză detaliată