Blestemul actorilor care l-au interpretat pe Iisus Hristos. Există peste 50 de producţii şi tot atâţia actori care s-au încumetat să joace rolul central al creştinismului.
De la Robert Powell (în 1977) până la Diogo Morgado, actorii care l-au interpretat, unii magistral, pe Mântuitorul Iisus Hristos s-au arătat profund impresionaţi de experienţele trăite pe platourile de filmare. Unii dintre ei cred că întreaga viaţă le-a fost influenţată de acest rol.
1. Robert Powell, actorul britanic care a jucat rolul principal din “Isus din Nazaret”, a rămas o figură iconică printre cei care L-au interpretat pe Mântuitor. Criticii spun că ar fi interpretat cel mai bine acest rol. Puțini știu despre Powell că înainte de acest rol era ateu. După filmări a devenit un credincios convins, aproape de fanatism.
De-a lungul timpului, actorul a recunoscut, de nenumărate ori că experienţa de a-l juca pe Iisus a fost, pentru el, foarte solicitantă şi chiar traumatizată. Powell avea 33 de ani când a început filmările (vârstă la care Iisus a fost răstignit) şi, din cauza concentrării mari şi a dificultăţii rolului, ajunsese să se creadă Iisus şi după ce nu mai filma, mulţi colegi crezând că actorul a înnebunit.
Citeşte întreaga ştire: Blesteme sau pur ghinion? Ce s-a întâmplat cu trei dintre actorii care au jucat rolul lui Iisus
2. Diogo Morgado, actorul care joacă rolul lui Iisus în Son of God / Fiul lui Dumnezeu (2014), a iscat multe controverse după lansarea peliculei, fiind acuzat chiar că… arată prea bine pentru a interpreta rolul Mântuitorului.
„Pentru scena răstignirii, am trecut prin momente foarte grele. Am stat ore întregi pe cruce. Am filmat acea scenă în trei zile. A fost de-a dreptul chinuitor. La un moment dat, în timp ce mă aflam pe cruce, mă uitam în jurul meu, la toţi oamenii care lucrau, şi, pentru o secundă, mi-am văzut toată viaţa trecând prin faţa ochilor.
E un sentiment foarte puternic când înţelegi ce rol joci şi ce personaj important reprezinţi. Dacă scopul unui actor este să spună cea mai frumoasă poveste, atunci niciuna nu este mai măreaţă decât cea a lui Iisus Hristos. Este cea mai frumoasă poveste de dragoste, felul în care atinge inimile întregii omeniri, este un privilegiu pentru un actor să facă un asemenea rol.
A fost o călătorie personală şi spirituală şi m-a atins profund, într-o manieră pe care încă mă chinui să o înţeleg. Încă mă simt bulversat, nu am putut să depăşesc acea scenă, încă mă bântuie“, a declarat actorul.
3. „Patimile lui Hristos” este probabil cel mai iubit film despre Isus de către români deoarece actrița Maia Morgenstein joacă în el într-un rol foarte important, al Fecioarei Maria. Rolul Mântuitorului este jucat de Jim Caviezel. Filmările au fost extrem de dure. personajul principal și-a dizlocat umărul în timpul filmărilor șcenelor în care Isus căra crucea. Acesta a fost chiar lovit de fulger în timpul filmărilor.
Mai exact, Caviezel şi-a dislocat umărul, a fost lovit de fulger şi chiar a fost biciuit, din greşeală, alegându-se cu o rană deschisă. După premiera filmului, care a avut încasări record, actorul a mărturisit că s-a simţit însoţit, la filmări, de o… cineva.